Azi se dă startul într-o nouă ediție a Ligii 2. Poli Iași, a patra favorită la promovare, la casele de pariuri

Joi, 4 august, va fi dat startul într-o nouă ediție a Ligii 2, una care se anunță  deosebit de interesantă. Pe lângă Dinamo, retrogradată in premieră în istoria sa de 74 de ani în cel de-al doilea eșalon fotbalistic al țării, la ediția 2022/2023 a Ligii 2 participă CSA Steaua, o altă formație cu o istorie fabuloasă în spate, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în 1986, dar și alte câteva echpe care au evoluat ani buni în prima ligă, printre care Oțelul Galați – campionă a României în 2011, Politehnica Timișoara, Politehnica Iași, Gloria Buzău, FC Brașov, Concordia Chiajna sau Progresul Spartac București.

La casele pariuri, favorită la câștigarea Ligii 2 în acest sezon este CSA Steaua, formație care pornește la drum, din nou, la fel ca anul trecut, fără să știe dacă are sau nu drept de promovare, din cauza formei de organziare a clubului. A doua favorită, în opinia pariorilor, este Gloria Buzău, gruparea de sub Crâng, antrenată de profesorul de matematică Cristi Pustai anunțându-și clar intențiile de promovare încă din sezonul trecut. Pe locul trei, la casele de pariuri, este Dinamo, formație care continuă să aibă o situație financiară precară și care nu a rupt deloc “gura târgului” în această vară în privința transferurilor. Politehnica Iași este cotată la casele de pariuri de-abia cu șansa a patra la promovare, deși gruparea din Dealul Copoului a fost campiona transferurilor în această vară, reușind să înregimenteze nu mai puțăin de 23 de jucători noi. Favorite la calificarea în play off mai sunt, în opinia pariorilor, FC Csiksereda și Concordia Chiajna, două formații care au dezamăgit în sezonul trecut.

Cotele caselor de pariuri pentru promovare:

  1. CSA Steaua – 2,20
  2. Gloria Buzău – 2,30
  3. Dinamo – 3,00
  4. Politehnica Iași – 3,50
  5. Csikszereda Miercurea Ciuc – 4,50
  6. Concordia Chiajna – 5,50
  7. Unirea Slobozia – 6,50
  8. Metaloglobus București – 22,00
  9. CS 1559 Șelimbăr – 27,00
  10. Oțelul Galați – 27,00
  11. FC Brașov – 40,00
  12. CS Minaur Baia Mare – 50,00
  13. Ripensia Timișoara – 80,00
  14. Politehnica Timișoara – 80,00
  15. Unirea Dej – 80,00
  16. Viitorul Pandurii Tg. Jiu – 100,00
  17. CSM Slatina – 150,00
  18. Progresul Spartac – 150,00
  19. CSC Dumbrăvița – 250,00
  • Unirea Constanța nu va putea promova în Liga 1, din cauza asocierii cu FCSB.

 

PROGRAMUL PRIMEI ETAPE LIGA 2  (SEZONUL 2022/2023):

 

  • joi, 4 august 2022, ora 17:00

Progresul Spartac – Dinamo – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport

 

  • vineri, 5 august 2022, ora 17:00

Unirea Slobozia – Minaur Baia Mare – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport

 

  • sâmbătă, 6 august 2022, ora 11:00

CS Comunal Şelimbăr – FC Braşov
Politehnica Timișoara – Unirea Constanţa
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CSC Dumbrăviţa
Unirea Dej – FK Miercurea Ciuc
Concordia Chiajna – CSM Slatina
Gloria Buzău – Ripensia Timișoara

 

  • sâmbătă, 6 august 2022, ora 11:30

SC Oţelul Galaţi – Politehnica Iaşi – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport

 

  • marți, 9 august 2022, ora 20:30

CSA Steaua – Metaloglobus Bucureşti – DigiSport, OrangeSport, PrimaSport