World Vision: Aproape 70% dintre profesori spun că admiterea organizată de colegiile naţionale va duce la inechitate

Aproape 70% dintre profesori spun că examenele de admitere organizate de colegiile naţionale vor duce la inechitate, potrivit unei consultări publice cu privire la proiectul legii Învăţământului Preuniversitar adresate de World Vision România către cadrele didactice din toate ciclurile de învăţământ.

„În cazul în care colegiile naţionale îşi vor putea organiza propriile examene de selecţie a elevilor, cei din mediile dezavantajate nu vor mai avea aceleaşi şanse de admitere în cadrul acestor unităţi de învăţământ, afirmă aproape 70% dintre cadrele didactice consultate de World Vision România. Totodată, fundaţia atrage atenţia că o astfel de măsură este neconstituţională şi discriminatorie, fiindcă limitează accesul la învăţământ obligatoriu de calitate pentru toţi copiii”, potrivit unui comunicat al acestei fundaţii, transmis, joi, AGERPRES.

Potrivit acestuia, 79% dintre cadrele didactice chestionate vor să participe în mare şi în foarte mare măsură la dezbaterea despre proiectele pentru legile învăţământului. În acelaşi timp, 93% cred că vocea lor contează doar în mică măsură sau nu contează deloc.

De asemenea, 83% dintre profesori nu cred deloc sau cred doar într-o mică măsură că pentru educaţie va fi alocat 15% din cheltuielile bugetului general consolidat, cum prevede actualul proiect al Legii Învăţământului Preuniversitar.

În privinţa Bacalaureatului, 82% dintre cadrele didactice vor ca proba de specialitate a examenului să rămână obligatorie, 16% nu sunt de acord cu obligativitatea acesteia, iar 2% nu şi-au exprimat poziţia.

Peste jumătate (52%) dintre profesori susţin ca liceele profesionale să poată păstra şi alte filiere, precum cea teoretică sau vocaţională. 38% sunt de acord cu eliminarea acestora.

87% dintre cadrele didactice sunt de acord ca, în lege, să fie reglementat un program de tip „Şcoală după Şcoală” cu masă caldă dedicat şcolilor vulnerabile. În actualul proiect, programul de „Şcoală după Şcoală” şi masa copiilor sunt prevăzute în secţiuni diferite, nu şi integrate împreună.

În acelaşi timp, 78% dintre profesori sunt de acord ca şcolile vulnerabile să primească finanţare suplimentară care să se adauge la costul standard per elev, cum este prevăzut în proiectul de lege.

Printre recomandările World Vision România se numără eliminarea examenelor care pot fi realizate de către colegiile naţionale pentru a-şi face propria selecţie a elevilor. De asemenea reprezentanţii fundaţiei cer ca nu doar colegiile naţionale să poată deveni unităţi-pilot de excelenţă. Printre propunerile World Vision se mai numără acelea ca proba de specialitate a profilului studiat la liceu să rămână obligatorie la Bacalaureat, iar bursele de studiu pentru liceenii cu medii peste 7 şi care au venit lunar per membru de familie cel mult egal cu salariul minim net pe economie să fie reintroduse.

La consultarea World Vision România au răspuns aproape 3.400 de respondenţi, în perioada 25-31 iulie. AGERPRES