Aflat, joi, în vizită la Iași, la invitația președintelui Consiliului Județean (CJ), Costel Alexe, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, s-a întâlnit cu managerii Centrului de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice al Institutului Regional de Oncologie (IRO) și respectiv cel al Institutul de Boli Cardiovasculare. Ministrul a discutat cu managerii celor două unități medicale despre proiectul Centrului Național de Terapie cu Protoni, pe care IRO dorește să-l realizeze la Iași, și despre proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară, care urmează să fie construit la Miroslava. Ministrul Marcel Boloș a dat asigurări că va sprijini marile proiecte din domeniul medical din județul Iași, respectiv Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice al Institutului Regional de Oncologie și Institutul de Boli Cardiovasculare.
“Cât mă privește pe mine, ca membru al Guvernului, aveți toată susținerea pentru ca Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară să poată să fie pus ca proiect în zona finanțărilor europene, fie că discutăm de PNRR, fie că discutăm de Programul Operațional de Sănătate. Mai mult, am avut o întânire cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții pentru ca ceea ce nu se poate asigura din fondurile Politicii de Coeziune să fie asigurat din împrumuturi pe care Guvernul României le face prin Banca Europeană de Investiții. Avem în vedere acest mix de finanțare tocmai în ideea că Guvernul României face eforturi ca astfel de proiecte să se implementeze. Cred că, dacă proiectul Spitalului Regional de Urgență, de peste 500 de milioane de euro, împreună cu IRMC, cu o valoare de 300 de milioane de euro, și Centrul Național de Terapie cu Protoni vor fi realizate la Iași, deveniți un epicentru al României pe zona servicilor medicale. Uitați-vă la valoarea acestor proiecte care spune totul despre ceea ce înseamnă admnistrația județeană și implicarea pe care o are pentru atragerea de fonduri’’, a declarat Marcel Boloș.
Vizita la Iași a ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene a a continuat la sediul ApaVital, unde s-a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru extinderea sistemului de apă și canalizare pe Axa 4: Brăești–Sinești-Popești, din cadrul Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă uzată din judeţul Iași 2014-2020. Investiția are o valoare totală de aproape 74,9 milioane de lei, fără TVA.
Potrivit Biroului de comunicare al CJ Iași, programul vizitei a mai inclus o întâlnire cu primarii din județ, în cadrul căreia au fost prezentate oportunitățile de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2021 – 2027 și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și o dezbatere pe tema Autostrăzilor A8 și A7, care a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Iași și la care au luat parte reprezentanți ai societății civile.
Ministrul Marcel Boloș și membrii delegației care l-a însoțit la Iași au avut discuții și cu reprezentanții Direcției de Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean, pentru analizarea celor mai bune variante de finanțare a proiectelor pe care administrația județeană își dorește să le implementeze în perioada următoare.
Vizita s-a încheiat la Aeroportul Internațional Iași, unde ministrului Marcel Boloș i-a fost prezentat proiectul de de modernizare și extindere, în urma căruia Iașul va avea al doilea Aeroport ca mărime din România.
“Mulțumesc ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, pentru că a acceptat invitația de a veni la Iași, în vederea dezbaterii celor mai importante proiecte ce au nevoie de susținerea Guvernului României. Ne dorim foarte mult ca Iașul să aibă un Institut de Regional de Medicină Cardiovasculară și am convingerea că vom reuși să obținem finanțarea de care avem nevoie pentru ca acest obiectiv de importanță majoră pentru toată regiunea Moldovei să devină realitate.
Consiliul Județean a finanțat cu aproximativ 2.800.000 de lei realizarea Studiilor de Prefezabilitate și Fezabilitate și documentațiile tehnice pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizației de construire, toate aceste etape fiind parcurse în mai puțin de un an. Viitorul Institut Regional de Boli Cardiovasculare va avea 500 de paturi și 19 săli de operații, iar costurile pentru construcție și dotări au fost estimate la 1.478.468.749, 46 de lei, fără TVA. Avem nevoie de finanțare pentru IRMC, fiindcă este nefiresc ca în 2022 o populație de cinci milioane de locuitori să fie deservită de un Institutde Boli Cardiovasculare care funcționează doar la două etaje ale Spitalului Parhon.
Am discutat cu ministrul Marcel Boloș și despre celelalte obiective pe care ni le dorim realizate cu prioritate, așa cum sunt Filarmonica Moldova și Teatrul Luceafărul. Am depus cererea de finanţare pentru reabilitarea clădirii Filarmonicii, prin componenta 5 Valul Renovării din PNRR. Valoarea maximă eligibilă este de 21,7 milioane de lei, fără TVA, și facem eforturi să obținem și prin alte linii de finanțare suma necesară reabilitării și modernizării acestui obiectiv. Reabilitarea, modernizarea și dotarea Teatrului Luceafărul, propuse spre finanțare tot prin PNRR, necesită o investiție de 96,7 milioane de lei, inclusiv TVA.
La Consiliul Județean, am folosit la maxim perioada aceasta dintre două exerciții financiare pentru a pune la punct toate documentațiile necesare ca să putem accesa fonduri imediat ce se deschid liniile de finanțare. Proiectul de extindere a Aeroportului este cel mai bun exemplu pentru modul în care implementăm cu succes investițiile de care Iașul are nevoie. Într-un timp record am obținut finanțarea europeană pentru acest obiectiv, iar la finalul anului viitor vom avea practic un Aeroport nou care va putea procesa 3,3 milioane de pasageri pe an. Vorbim despre un proiect cu o valoare totală de peste 447 milioane lei, valoarea eligibilă fiind de peste 303 milioane de lei.
Ministrul Marcel Boloș ne-a oferit garanții și în ceea ce privește implementarea altor două obiective prioritare pentru Iași și pentru Moldova, Autostrăzile A7 și A8. Am identificat, de asemenea, împreună și alte proiecte pentru care există oportunități de finanțare, unul dintre acestea fiind construirea de parcuri fotovoltaice. Ne bazăm pe parteneriatul cu reprezentanții administrației centrale și sunt convins că printre investițiile și obiectivele principale de pe agenda actualei guvernări sunt și cele ale județului nostru”, a declarat, la finalul vizitei, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.