Olimpiada Porumbeilor Voiajori – Racing Pigeon Olympiad va fi organizată pentru prima dată în istorie în timpul verii şi tot în premieră, pentru prima dată în România, la Oradea, în perioada 12 – 14 august, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Uniunii Naţionale a Columbofililor din România, Marius Tunduc.
Potrivit acestuia, olimpiada va avea loc la Arena Oradea (noua sală polivalentă a oraşului), iar festivitatea de premiere se va ţine în aer liber, în Piaţa Unirii din centrul oraşului. Vor fi participanţi din 30 de ţări din Europa, dar şi din Taiwan, India, Pakistan şi ţări arabe, fiind aduşi peste 900 de porumbei voiajori de top, câştigători ai unor competiţii naţionale şi internaţionale, care valorează, în total, peste 50 de milioane de euro.
România va participa cu 54 de porumbei la clasa sport, din care un porumbel de top din Bihor, din comuna Cihei, aparţinând crescătorilor Şanta-Zlibuţ-Fildan.
Printre invitaţi se vor afla şi Principele Radu, patronul spiritual al Uniunii Columbofililor din România, ministrul Agriculturii, Petre Daea, alături de 130 de delegaţi oficiali internaţionali.
Evenimentul de marcă va cuprinde expoziţia columbofilă pe categorii de distanţă (viteză, demifond, fond, general, maraton), două seminarii de specialitate, festivitatea de premiere a celor mai valoroşi porumbei voiajori (peste 100 de premii), un târg pentru hrană, medicamente şi accesorii. În premieră în România, va avea loc o licitaţie PIPA pentru 20 de porumbei de mare valoare (cea mai mare casă de licitaţie pentru porumbei voiajori exclusivişti).
Miile de vizitatori care sunt aşteptaţi vor putea vedea şi un muzeu cu obiecte specifice. Organizatorii au pregătit şi alte programe conexe pentru participanţi (city tour, tombolă etc).
În paralel, va avea loc şi Congresul internaţional al Federaţiei internaţionale a columbofililor, condusă de ungurul Bardos Istvan, care va fi prezent la Oradea în cele trei zile.
Cea de-a 37-a ediţie a Olimpiadei Porumbeilor Voiajori este un eveniment al Federaţiei internaţionale, susţinut de Primăria Oradea, care se suprapune cu cei 85 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei „Columba” în ţara noastră.
„Noi suntem membri în această federaţie internaţională din anul 1969, care organizează tot la doi ani acest eveniment numit Olimpiada Porumbeilor Voiajori. Cei mai buni dintre porumbeii voiajori, pe baza rezultatelor din concursurile derulate în cei doi ani, sunt expuşi şi premiaţi, în final, în Olimpiada lor”, a explicat orădeanul Marius Tunduc.
Din cauza pandemiei, evenimentul a fost amânat un an, motiv pentru care rezultatele porumbeilor au fost contorizate pe anii 2019, 2020 şi 2021.
„Am ajuns în Oradea, luptându-ne cu Portugalia, Anglia şi China, pentru că suntem foarte bine văzuţi pe plan mondial. România este foarte bine poziţionată şi se află în primele cinci locuri din lume în domeniul columbofil. Trebuie să-i mulţumesc actualului primar Florin Birta, care şi-a dorit foarte mult să avem acest eveniment la Oradea”, a subliniat Marius Tuduc.
Evenimentul va debuta vineri, 12 august, la ora 10,00, la Arena Oradea, cu deschiderea oficială, defilare cu steaguri, fiind compus un imn dedicat competiţiei (o altă premieră). Programul este cuprins între orele 10,00 şi 17,00, intrarea fiind gratuită în intervalul 10,00 – 10,45, după care biletul va costa 60 de lei, copiii sub 14 ani au intrare liberă, dacă sunt însoţiţi de adulţi. Porumbeii vor putea fi admiraţi în holul arenei sportive, iar în interior, în zona spaţiului de joc, se vor amenaja în jur de 40 de standuri.
Tot vineri, 12 august, în Piaţa Unirii, de la ora 19,00 va avea loc premierea olimpică sub „bagheta” ambasadoarei Andreea Marin şi a actorului Răzvan Vicoveanu şi desemnarea World Best Pigeon (Cel mai bun porumbel din lume), după care va urma concertul susţinut de Andra, cu bilete plătite doar pentru locurile centrale, din faţa scenei.
Sâmbătă, 13 august, la Arena Oradea, între orele 10,00 – 17,00, pe lângă expunerea loturilor naţionale a porumbeilor olimpici şi expoziţie cu vânzare de porumbei şi produse columbofile, de la ora 11,00 va avea loc premierea World Championship 2019, 2020, 2021, Grand Prix 2019, 2020, 2021 şi licitaţia PIPA. La ora 19,00 în sala de evenimente Ambasador, se va desfăşura Banchetul Prieteniei. Evenimentul se va încheia duminică, 14 august, cu predarea porumbeilor. AGERPRES