Trei persoane au murit lovite de fulger în faţa Casei Albe

Trei persoane au murit şi o alta a fost grav rănită după ce au fost lovite de fulger în proximitatea Casei Albe, joi seară, la Washington, a confirmat vineri poliţia pentru AFP.

„Două persoane au fost declarate decedate după ce au fost lovite de fulger în Lafayette Square”, la câţiva metri distanţă de gardul aflat în faţa peluzei de la Casa Albă, a precizat Poliţia din Washington.

Victimele sunt un cuplu originar din statul american Wisconsin: James Mueller, în vârstă de 76 de ani, şi soţia lui, Donna Mueller, în vârstă de 75 de ani.

 

 

​​Ei se aflau într-o vizită în capitala SUA pentru a sărbători 56 de ani de la căsătorie, a declarat nepoata lor pentru cotidianul local Milwaukee Journal Sentinel.

Decesul celei de-a treia victime, un tânăr de 29 de ani, a fost confirmat vineri după-amiază de poliţie.

A patra persoană era în continuare „în stare critică”, potrivit poliţiei din Washington.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a transmis condoleanţe familiilor persoanelor decedate într-un comunicat publicat vineri, precum şi „rugăciunile sale pentru cele care luptă încă pentru vieţile lor”.

 

 

Mai multe fulgere s-au abătut joi seară asupra unui parc public aflat la marginea reşedinţei oficiale a preşedinţilor americani, cu câteva minute înaintea orei locale 19.00 (23.00 GMT).

Fotografii publicate de pompierii locali arată un număr mare de vehicule ale serviciilor de urgenţe în acel parc cu numeroşi copaci, în timpul unei furtuni care s-a abătut asupra oraşului Washington.

 

Probabilitatea de a fi lovit de fulger este de 1 la 1 milion, potrivit datelor publicate de autorităţile sanitare americane.

„Imediat ce se produce un fulger, trebuie să vă refugiaţi într-un loc sigur. Copacii, bineînţeles, nu sunt locuri sigure”, a reamintit purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Pompieri din Washington, Vito Maggiolo, pentru presa locală.

 

***5.08.2022 ORA 20:01 Fulgerul care a omorât două persoane în Washington ar putea avea legătură cu încălzirea globală

 

Oamenii de ştiinţă spun că încălzirea globală creşte probabilitatea producerii fulgerelor pe teritoriul Statelor Unite, unde două persoane şi-au pierdut viaţa joi, iar alte două se află în stare critică după ce au fost lovite de fulger în proximitatea Casei Albe, informează Reuters.

Condiţiile de temperatură ridicată şi de umiditate de joi în Washington D.C. au fost propice pentru electricitate. Temperatura atmosferică a urcat până la 34 de grade Celsius – cu 3 grade Celsius mai mare decât temperatura maximă normală în 30 de ani pentru data de 4 august, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie.

Căldura mai mare poate atrage mai multă umiditate în atmosferă, încurajând totodată un curent descendent rapid – doi factori cheie pentru formarea particulelor încărcate electric care duc la producerea fulgerului. Un studiu important publicat în 2014 în revista Science avertiza că numărul fulgerelor ar putea creşte cu 50% în acest secol în Statele Unite, fiecare grad Celsius de încălzire ducând la o creştere de 12% a numărului de fulgere.

Alaska, care se încălzeşte mai rapid decât media globală, se confruntă cu o creştere de 17% în privinţa fenomenului fulgerelor în comparaţie cu anii mai răcoroşi din decada 1980. Iar în California, regiune preponderent aridă, un atac de circa 14.000 de fulgere produse în august 2020 a declanşat unele dintre cele mai mari incendii de vegetaţie din istoria statului.

În afara Statelor Unite, există dovezi potrivit cărora fulgerele se înmulţesc şi în India şi Brazilia.

Dar chiar şi în contextul producerii mai multor fulgere, probabilitatea de a fi lovit de unul este în continuare extrem de rară în Statele Unite, spun experţii. Circa 40 de milioane de fulgere se descarcă pe teritoriul SUA în fiecare an, potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor -, iar probabilitatea de a fi lovit este mai mică de 1 la 1 milion.

Dintre persoanele lovite de fulger, circa 90% supravieţuiesc, potrivit CDC. În Statele Unite s-au înregistrat 444 de decese în urma fulgerelor în perioada 2006-2021.

Cei doi bărbaţi şi două femei loviţi de fulger joi în timp ce vizitau Lafayette Square din Washington, puţin mai la nord de Casa Albă, se numără printre cei mai puţin norocoşi – au fost loviţi de un fulger care a lovit pământul în timpul unei furtuni violente de după-amiază.

Fulgerul a lovit în apropierea unui copac aflat la câţiva metri distanţă de gradul care împrejmuieşte reşedinţa şi biroul prezidenţiale.

Toate cele patru victime au suferit răni grave, care le-au pus viaţa în pericol, şi au fost transportate la spitale din apropiere, unde două dintre ele au decedat mai târziu, au precizat autorităţile.

”Suntem întristaţi de pierderea tragică de vieţi omeneşti”, a spus Casa Albă într-un comunicat publicat vineri. ”Gândurile noastre se îndreaptă înspre familiile care au pierdut un membru drag şi ne rugăm pentru cei care se luptă în continuare pentru viaţa lor”.

Lafayette Square este deseori plină de vizitatori în special în lunile de vară.

Întrucât deseori e nevoie de căldură şi de umezeală pentru producerea fulgerelor, cele mai multe lovesc pe timpul verii. În Statele Unite, statul subtropical Florida, cu o populaţie numeroasă, înregistrează cel mai mare număr de decese în urma fulgerelor. AGERPRES