Centrală nucleară bombardată în Ucraina: Kremlinul acuză Kievul şi avertizează contra unor ‘consecinţe catastrofale’

Kremlinul a acuzat luni forţele Kievului că sunt responsabile pentru bombardarea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina şi de asemenea din Europa, avertizând în acelaşi timp contra unor „consecinţe catastrofale” inclusiv pentru continentul european, informează France Presse.

Bombardarea centralei nucleare de la Zaporojie „de către forţele armate ucrainene” este „potenţial extrem de periculoasă” şi „ar putea avea consecinţe catastrofale pentru o zonă întinsă, inclusiv teritoriul european”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Rusia „aşteaptă ca ţările care au influenţă asupra conducerii ucrainene să-şi folosească influenţa pentru a preveni continuarea unor astfel de bombardamente”, a adăugat el.

Centrala Zaporojie (Zaporijia, în ucraineană n.r.), situată în sudul Ucrainei şi controlată de forţele ruse, a fost ţinta a două bombardamente în ultimele zile ce au lovit unele dintre instalaţiile ei.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc pentru aceste lovituri.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, bombardamente ucrainene efectuate duminică de pe poziţii din apropierea oraşului Marhaneţ au avariat o linie de înaltă tensiune care furnizează electricitate pentru regiunile Zaporojie şi Herson, aflate parţial sub control rusesc.

În urma bombardamentului a survenit o situaţie de supratensiune, care a declanşate sistemul de siguranţă ce a sistat furnizarea de electricitate.

Totuşi, potrivit administraţiei locale instalate de Rusia, complexul nuclear de la Zaporojie funcţiona luni în ”modul normal”.

La rândul său, Kievul a acuzat Rusia că a efectuat sâmbătă din nou bombardamente în zona centralei, care au avariat trei senzori de radiaţii şi doi lucrători au fost răniţi. De asemenea, Ucraina a cerut crearea unei ”zone demilitarizate” la centrala de la Zaporojie, cu prezenţa unor forţe de menţinere a păcii.

În timpul atacului său care a condus la ocuparea centralei Zaporojie în martie, armata rusă a deschis focul asupra clădirilor administrative ale obiectivului, stârnind temeri privind un accident nuclear major, aminteşte AFP.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a subliniat luni că „orice atac asupra centralelor nucleare este un lucru sinucigaş”.AGERPRES/