Pe 15 august, cu ocazia Zilei Diasporei, Palatul Roznovanu va fi iluminat arhitectural, iar pe 16 august va avea loc un concert de muzică popular, susținut de copiii de la CCTIR – Centro di Cultura e Tradizione Italo-Romena A.P.S.-Torino, Ansamblul de Dansuri Populare “Rapsodia” din Iași, Ansamblul folcloric Carpatica din Torino și Ansamblul folcloric Rapsodia al Școlii Populare de Arte Titel Popovici din Iași. Desfășurătorul zilei de 16 august va mai cuprinde un program de gimnastică ritmică și dans sportiv pentru copii susținut de Rada Gym Dance și demonstrații de Capoeira Brasil în Piața Unirii. Toate aceste manifestări și multe altele fac parte din programul ediției din acest an al „Sărbătorii Diasporei – Iașul este acasă!”, organizat de Biroul Diaspora din cadrul Primăriei Municipiului Iași.
În perioada 12 – 14 august va avea loc o vizită documentară la Iași a unor grupuri de elevi din Cahul, iar pe toată durata lunii august Primăria Municipiului Iași va găzdui expoziția româno – ucraineană „Cer liniștit – Ucraina” ca parte a ajutorării copiilor din Ucraina. Expoziția va avea ca temă războiul și pacea în Ucraina în imaginile copiilor care au supraviețuit fricii de război, morții celor dragi și lacrimilor mamelor lor. Expoziția va fi dusă în toată Europa și va arăta suferința Ucrainei și dorința de pace prin ochii copiilor.
În lunile august – septembrie se va desfășura o campanie de împărțire de flyere de promovare a Biroului Diaspora în Aeroportul Internațional din Iași, Centrul de Informare Turistică a Municipiului Iași, la sediul Restart Home și în mijloacele de transport în comun de pe raza Municipiului Iași.
De asemenea, va fi inițiată o campanie pentru ieșenii din diaspora prin care sunt invitați să adreseze solicitări pentru Primăria Municipiului Iași în următoarele sedii ale administrației locale:
– sediul Primăriei Municipiului Iași (Registratura Centrului de Informații pentru Cetățeni – Corp C și Registratura Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale – Corp B);
– sediul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor, Starea Civilă;
– sediul Direcției de Asistență Socială;
– sediile Centrelor de Cartier ale Primăriei Municipiului Iași (Alexandru cel Bun, Tătărași, Păcurari, Nicolina și Frumoasa).
În zilele de 13 – 14 și 20 – 21 august vor avea loc recitalurile de poezie și muzică organizate de Casa de Cultură M. Ursachi. Astfel, sub genericul “Acasă pentru cei plecați!,” vor fi susținute lecturi poetice publice în Parcul Copou după următorul program:
13.08.2022
Ora 18:00 – 19:00 lecturi publice
Vasile Larco
Cristina Chiprian
Ora 19:00 – 20:00 Concert
Tic Petroșel
14.08.2022 – lecturi publice
Ora 18:00 – 19:00 – lecturi publice
Indira Spătaru
Ştefania Hănescu
Ora 19:00 – 20:00 Concert
Paul Tihan
20.08.2022 – lecturi publice
Ora 18:00 – 19:00 lecturi publice
Aurora Ciucă
Mihai Batog Bujeniță
Ora 19:00 – 20:00 – Spectacol de teatru
ARTWORK ATELIER
21.08.2022 – lecturi publice
Ora 18:00 – 19:00 lecturi publice
Marcel Miron
Paul Gorban
Ora 19:00 – 20:00 Spectacol de teatru
ARTWORK ATELIER
Moderatorul evenimentelor: Adi Cristi, managerul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi.
În perioada 19 – 21 august, pe stadionul Emil Alexandrescu din Copou vor fi susținute concerte caritabile în cadrul „INIMO Family Fest Educație pentru 10.228 de copii”, iar între 26 – 28 august va fi organizat Festivalul Istoric GETODAVA IAȘI – un festival al orașului Iași, dar pentru toți românii. Festivalul va începe cu o ceremonie de deschidere la Primăria din comuna Dumești, urmată de o paradă militară la care vor participa membrii din cele 11 asociații prezente la eveniment, atât din țară cât și din străinătate. Festivalul se va desfășura pe Pietonalul B-dului Ștefan cel Mare și Sfânt (26 august) și Pârtia de Schi Iași (27 și 28 august).
Tot între 26 și 28 august, în Parcul Expoziției se va desfășura Târgul de mâncare tradițională și voie bună „Iașul în bucate – dor de acasă”, în cadrul căruia va fi organizat și un concert de muzică populară.
Ziua de 26 august va fi consacrată “Târgului de locuri de muncă pentru diaspora”, eveniment organizat de municipalitate în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași. Scopul evenimentului este de a identifica locurile de muncă disponibile în municipiul și județul Iași, în vederea informării și încurajării românilor din diaspora să se reîntoarcă acasă și să se reintegreze pe piața muncii. Manifestarea va avea loc pe Pietonalul Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, orele11.00-16.00.
De asemenea, în luna august vor fi organizate Zilele Porților Deschise la sediul ReStart Home din Iași, birou înființat și susținut de Fundația “O șansă pentru fiecare” în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași care oferă consultanță gratuită ieșenilor din diaspora ce doresc să revină la Iași cu proiecte antreprenoriale.