Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. Redresarea situației din sectorul agricol ca urmare a solicitărilor din partea producătorilor a fost subiectul principal discutat ieri de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, la o ședință cu factori de decizie ai Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și Ministerului Finanțelor, transmite MOLDPRES.
Părțile au discutat necesitatea adoptării unor măsuri care să asigure dezvoltarea sustenabilă a activității fermierilor și să prevină dificultățile majore în mediul de afaceri agricol. Astfel, au fost analizate aspecte ce țin de reeșalonarea creditelor pentru agricultori, posibilitatea recreditării, revizuirea condițiilor de reclasificare pentru creditele investiționale în agricultură și posibilitatea de acces al creditelor investiționale. În context, Vladimir Bolea a menționat că, în urma discuțiilor cu băncile comerciale, s-a convenit asupra neaplicării penalităților pentru o perioadă determinată agricultorilor ce au înregistrat o istorie creditară bună. La rândul lor, reprezentanții BNM au declarat că orice facilitate financiară oferită clienților din sectorul agricol rămâne la discreția băncilor comerciale.
Un alt subiect examinat a vizat transferurile în valută pentru mărfurile importate/exportate din/în Federația Rusă. Reprezentanții BNM au comunicat că, în urma sancțiunilor impuse de sistemul financiar internațional împotriva Rusiei, transferurile bănești în valută sunt în impas și condiționate de sistemele și pozițiile individuale ale sectorului bancar european. În acest context, agricultorii moldoveni sunt nevoiți să identifice soluții alternative.
Conducerea Ministerului Agriculturii a comunicat și despre problema lipsei companiilor de asigurare autohtone, capabile să asigure creanțele financiare, aceasta fiind o condiție obligatorie în identificarea noilor piețe de desfacere și extinderea relațiilor comerciale, în special cu produse perisabile și horticole cu valoare adăugată.
Reprezentanții BNM și ai Ministerului Finanțelor au declarat că vor analiza cele discutate și vor reveni cu recomandări și soluții.