A fost stabilit „țintarul” Ligii 3. Știința Miroslava debutează în deplasare, la Rădăuți

La sediul Federației Române de Fotbal (FRF) a avut loc vineri, 19 august, tragerea la sorți a programului Ligii 3 (sezonul 2022/20230), competiție la care singura reprezentantă a județului Iași, formația Știința Miroslava, a fost repartizată în Seria 1, alături de fomațile Dante Botoșani, Foresta Suceava, Bucovina Rădăuți, Ceahlăul Piatra Neamț, Șomuz Fălticeni, CSM Bacău, Viitorul Darabani (nou promovată), Rapid Brodoc (nou promovată) și echipa secundă a clubului FK Miercurea Ciuc.

Potrivit hotărârii FRF, Liga 3 se va desfășura după aceleași criterii ca și în sezonul trecut. Astfel, după încheierea sezonului regulat, respective a celor 18 etape tur-retur, primele patru clasate vor juca în play-off, iar ultimele șase în play-out. Echipele clasate pe primele două locuri la finalul play-off-ului se vor califica în semifinalele barajului de promovare, unde împerecherea se va face astfel: locul 1 din Seria I cu locul 2 din Seria a II-a și locul 2 din Seria I cu locul 1 din Seria a II-a, câștigătoarele acestor confruntări urmând să dispute ulterior, în dublă manșă, finala care va decide echipa care va promova în cel de-al doilea eșalon fotbalistic al țării.

Elevii lui Tibor Selimesy vor debuta în noul campionat sâmbătă, 27 august, de la ora 11.00, în deplasare, în compania uneia dintre fruntașele seriei din sezonul trecut, formația Bucovina Rădăuți.

Programul meciurilor din Seria 1 (tur):

  • Etapa 1 – 27.08.2022

Bucovina Rădăuți – Știința Miroslava
Rapid Brodoc – Foresta Suceava
FK Miercurea Ciuc 2 – Ceahlăul Piatra Neamț
Dante Botoșani – CSM Bacău
Viitorul Darabani – Șomuz Fălticeni

  • Etapa 2 – 03.09.2022

Știința Miroslava – Șomuz Fălticeni
CSM Bacău – Viitorul Darabani
Ceahlăul Piatra Neamț – Dante Botoșani
Foresta Suceava – FK Miercurea Ciuc 2
Bucovina Rădăuți – Rapid Brodoc

  • Etapa 3 – 10.09.2022

Rapid Brodoc – Știința Miroslava
FK Miercurea Ciuc 2 – Bucovina Rădăuți
Dante Botoșani – Foresta Suceava
Viitorul Darabani – Ceahlăul Piatra Neamț
Șomuz Fălticeni – CSM Bacău

  • Etapa 4 – 17.09.2022

Știința Miroslava – CSM Bacău
Ceahlăul Piatra Neamț – Șomuz Fălticeni
Foresta Suceava – Viitorul Darabani
Bucovina Rădăuți – Dante Botoșani
Rapid Brodoc – FK Miercurea Ciuc 2

  • Etapa 5 – 24.09.2022

FK Miercurea Ciuc 2 – Știința Miroslava
Dante Botoșani – Rapid Brodoc
Viitorul Darabani – Bucovina Rădăuți
Șomuz Fălticeni – Foresta Suceava
CSM Bacău – Ceahlăul Piatra Neamț

  • Etapa 6 – 01.10.2022

Știința Miroslava – Ceahlăul Piatra Neamț
Foresta Suceava – CSM Bacău
Bucovina Rădăuți – Șomuz Fălticeni
Rapid Brodoc – Viitorul Darabani
FK Miercurea Ciuc 2 – Dante Botoșani

  • Etapa 7 – 08.10.2022

Dante Botoșani – Știința Miroslava
Viitorul Darabani – FK Miercurea Ciuc 2
Șomuz Fălticeni – Rapid Brodoc
CSM Bacău – Bucovina Rădăuți
Ceahlăul Piatra Neamț – Foresta Suceava

  • Etapa 8 – 15.10.2022

Știința Miroslava – Foresta Suceava
Bucovina Rădăuți – Ceahlăul Piatra Neamț
Rapid Brodoc – CSM Bacău
FK Miercurea Ciuc 2 – Șomuz Fălticeni
Dante Botoșani – Viitorul Darabani

  • Etapa 9 – 22.10.2022

Viitorul Darabani – Știința Miroslava
Șomuz Fălticeni – Dante Botoșani
CSM Bacău – FK Miercurea Ciuc 2
Ceahlăul Piatra Neamț – Rapid Brodoc
Foresta Suceava – Bucovina Rădăuți