Gala Tânărului Actor HOP

Cea de-a XXV-a ediţie a Galei Tânărului Actor HOP va avea loc în perioada 25 – 27 august la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia şi va fi transmisă live pe site-ul dedicat evenimentului.

Potrivit unui comunicat al UNITER transmis, vineri, AGERPRES, înaintea concursului, în perioada 22 – 24 august, cei 21 de actori aflaţi în competiţie vor participa la ateliere de tehnică vocală cu Maria Alexievici şi de plastică corporală şi actorie cu Răzvan Mazilu.

În program sunt incluse şi trei întâlniri ale concurenţilor cu criticul de teatru Marina Constantinescu, regizorul Dragoş Galgoţiu şi actorul Lucian Ionescu.

În vederea stabilirii Premiului „1/10 pentru film la TIFF”, directoarea de casting Florentina Bratfanov va avea o întrevedere cu toţi concurenţii ediţiei.

Ediţia aniversară a galei va fi marcată şi printr-o expoziţie de afiş, ‘Gala HOP, 25 de ani’, care poate fi vizitată în perioada 25 – 27 august, în foaierul Casei de Cultură a Studenţilor.

Bilete pentru cele trei zile ale evenimentului pot fi achiziţionate de la sediul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia şi online de pe www.teatrulalba.ro.

Tema Galei HOP din acest an, ediţie aflată sub direcţia artistică a coregrafului, dansatorului şi regizorului Răzvan Mazilu, este „Musical = Actor Total + Show Total”.

Juriul este format din Marina Constantinescu – critic de teatru, Lucian Ionescu – actor, Elena Purea – actriţă, Carmen Stanciu – teatrolog şi Lucian Vărsăndan – manager cultural.

Se vor acorda Premiul „Ştefan Iordache”, marele premiu al Galei HOP; Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual; Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual; Premiul „Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori; Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului.

Pe 27 august, începând de la miezul nopţii până la ora 16,00, după vizionarea tuturor momentelor oferite de concurenţi, spectatorii vor putea vota actorii preferaţi pe site-ul galei: https://galahop.uniter.ro/votul-publicului-2022/. După încheierea votului, se vor oferi Premiile publicului pentru cel mai bun actor, cea mai bună actriţă şi cea mai bună trupă de actori.

Actriţa Dorina Lazăr va acorda Premiul pentru prestanţă, rostire scenică şi expresie corporală.

Gala HOP se va deschide pe 25 august, la ora 18,00, când sunt programate concursurile la secţiunile Individual şi Grup şi proba impusă la ambele categorii.

În prima zi vor putea fi văzuţi Sidonia Doica cu „Sugar, Butter, Flour”, Tudor Manea cu „Năpasta lui Tevye”, Laura Gabriela Oana cu „Doamnelor de la Brunch…”, Gabriela Porumbacu cu „Bad Luck”, Vlad Nicolici cu „Catch Me If You Can” şi Ana Vânau cu „I’m The Greatest Star”.

La secţiunea grup vor fi prezentate spectacolele „There’s Gotta Be Something Better Than This !”, cu Cristina Danu, Cătălina Niţu, Lăcrămioara Soare, şi „Te iubesc, dar nu pe tine”, scenariul şi regia colectivă, cu Eduard Crucianu, Andrei Mărgineanu, Mihai Andrei Plesă, Sara Pongrac, Paul Ştefan Tonca.

În cea de-a doua zi, începând cu ora 18,00, vor urca pe scenă, la secţiunea Individual, Larisa Belcea cu „Lady Of The Underground”, Cristina Danu cu „Sexy”, Alex Macavei cu „Paradisul cu un aparat de cafea”, Maria Grosu cu „Zuză din 14G” şi Robert Agape cu „God, I Hate Shakespeare!”.

La secţiunea Grup vor fi prezentate spectacolele „Tango Maureen”, cu Sidonia Doica, Mara Ţibuleac, şi „(încă un) Musical !”, cu Andrei Duţu, Dragoş Ioniţă, Laura Gabriela Oana.

În ultima zi a galei, începând cu ora 19,00, vor fi decernate premiile şi va fi prezentat spectacolul „Musical… show total!”. AGERPRES