Filipine: Şcolile se redeschid după mai bine de doi ani, pe fondul relaxării restricţiilor anti-COVID-19

Milioane de de elevi filipinezi s-au întors luni în sălile de clasă pentru prima dată în mai bine de doi ani, după ce autorităţile au ridicat cele mai multe restricţii impuse pe fondul pandemiei de COVID-19, informează Reuters şi AFP.

Ţara este printre ultimele din lume care a reluat cursurile complet şi cu prezenţă fizică, închiderea prelungită a şcolilor stârnind temeri legate de o înrăutăţire a situaţiei educaţiei, aflate deja în criză, notează AFP.

După închiderea şcolilor filipineze, autorităţile a implementat un program de „învăţare hibridă”, care a inclus materiale tipărite, dar şi cursuri difuzate la televizor şi pe reţelele de socializare.

Înaintea redeschiderii, guvernul şi-a intensificat campania de vaccinare şi a declarat că va face transportul public gratuit pentru toţi elevii până la sfârşitul anului calendaristic.

Sâmbătă, guvernul a alocat bani în numerar elevilor şi părinţilor pentru a-i ajuta cu cheltuielile, ceea ce a dus la scene de dezordine în faţa centrelor de distribuţie.

Odată cu redeschiderea şcolilor, problemele de dinaintea crizei sanitare au reapărut, de la numărul mare de elevi şi metodele de predare învechite la lipsa infrastructurii esenţiale.

Chiar şi înainte de pandemie, nouă din zece copii filipinezi nu erau capabili să „citească şi să înţeleagă un text simplu” până la vârsta de zece ani, au explicat Banca Mondială şi alte agenţii într-un raport recent.

Doar 10 ţări se aflau într-o situaţie mai gravă, printre acestea numărându-se Afganistan, Laos, Ciad şi Yemen. AGERPRES