
Primăria Municipiului Iași aduce la cunoștința locuitorilor din oraș și zonele limitrofe, precum și persoanelor aflate în tranzit faptul că în perioada 23 august – 2 septembrie vor fi făcute servicii de întreţinere, reparaţii, relocare şi monitorizare a sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei. În contextul acestor acțiuni există posibilitatea ca, succesiv sau simultan, cele 17 sirene de alertare a populației să fie activate pentru verificare. Subliniem faptul că aceasta este doar o procedură uzuală, deci nu trebuie să vă alarmați! Vă rugăm să transmiteți acest mesaj și cunoscuților!, se arată într-un comunicat al Primăriei.