Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 1.813 lei pe MWh în luna iulie 2022, valoare de patru ori mai mare faţă de preţul mediu înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 462 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier.
Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 4,35 miliarde de lei în luna iulie, în creştere cu 364% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Pe de altă parte, volumul tranzacţiilor a crescut cu 18%, până la 2.352.019 de MWh.
Cota de piaţă a PZU a fost de 52% în iulie anul acesta, faţă de 41% în iulie anul trecut.
Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 337 de participanţi, dintre care activi au fost 210.
Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare. AGERPRES