TIMP ÎN CONTRATIMP

O săptămână nouă
ca un chip de fecioară ieșită din strană
O veșnică alcătuire
din tăceri și silabe de uimire
ridicături de umeri ca de dealuri culcate
pe unduirea șoldurilor verzi sau aurii

E seară.
Vuietul încă așteaptă să iasă
și să cuprindă întreg răsăritul
toamna își scoate tăciunii din vatră
pregătindu-se de primenire
de cântec și coasă,

Începem să pășim și pașii ne duc
unde regăsim umbra de nuc
și umbra stejarului sub care nu crește
nimic din nimicul ucis
de demult

Unde taina e sfânta care ne vede
și care ne ține de mână
orbecăind
mai mult pentru pași
decât pentru inima verde prin care pădurea
se-ascunde în lut

E seară, și noapte mai apoi
Este timpul în care cad bătrânele ploi
Privim peste umăr și pașii de văd
cum umbra trage din noi un năvod.

ADI CRISTI