În acelaşi timp, ploile îşi vor face simţită prezenţa în majoritatea regiunilor, cu preponderenţă după data de 31 august.
În Banat, intervalul va debuta cu o vreme relativ răcoroasă (medii ale temperaturilor maxime de 24 – 27 de grade şi ale minimelor de 15 – 17 grade), apoi vremea se va încălzi semnificativ, astfel că, în perioada 25-30 august, vor fi din valori cu mult peste cele climatogic specifice şi izolat, la câmpie, posibil chiar caniculare; cele diurne vor fi de 32 – 34 de grade, iar noaptea se vor înregistra 18 – 21 de grade, mediat regional. Pentru finalul intervalului de anticipaţie (respectiv primele zile ale lunii septembrie) este estimat un regim termic mai ponderat, însă cu valori în general tot peste mediile multianuale. În primele zile va continua să plouă pe arii extinse şi pe alocuri se vor mai acumula cantităţi de apă însemnate, apoi doar izolat vor mai fi posibile ploi slabe. Ulterior, după 31 august, va creşte probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice).
În Crişana, la începutul intervalului, valorile termice diurne se vor situa în jurul normelor perioadei, cu maxime de 26 – 29 de grade, apoi va urma o încălzire semnificativă a vremii, astfel că între 25 şi 30 august aceasta va deveni călduroasă, izolat posibil caniculară la câmpie, cu temperaturi diurne de 32 – 34 de grade, mediat regional. Pentru ultimele zile din interval este estimată o răcorire a vremii, fiind de aşteptat temperaturi mai apropiate de mediile multianuale. Pe parcursul nopţilor, minimele termice vor fi, în mare parte din interval, peste cele obişnuite în această perioadă din an, în medie de 14 – 17 grade şi chiar mai ridicate între 25 şi 31 august. În primele zile, vor fi manifestări locale de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), dar numai pe suprafeţe mici se mai pot înregistra cantităţi de apă însemnate. Ulterior, ploi în general slabe vor mai fi posibile izolat, urmând ca probabilitatea de a ploua mai frecvent să fie în creştere după data de 31 august.
În Transilvania, în primele zile ale acestei săptămâni, valorile termice diurne vor fi în general mai apropiate de normele perioadei, cu maxime în medie de 26- 28 de grade, apoi va urma o încălzire apreciabilă a vremii, astfel că între 25 şi 31 august aceasta va deveni din nou călduroasă, cu temperaturi diurne de 30 – 33 de grade, mediat regional. Pentru ultimele zile din interval este estimată o răcorire a vremii, fiind de aşteptat temperaturi mai apropiate de mediile multianuale. Minimele termice vor fi, în mare parte din interval, peste cele obişnuite în această perioadă din an, în medie de 14 – 17 grade, cu valori mai coborâte în unele nopţi în zonele depresionare. În primele zile şi cu probabilitate mare spre sfârşitul intervalului de referinţă, vor fi manifestări locale de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), iar pe suprafeţe restrânse se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate.
În Maramureş, în majoritatea zilelor din interval, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele specifice acestei perioade din an; astfel, mediile maximelor vor creşte de la 28 – 30 de grade în primele zile până la 31 – 33 de grade, între 25 şi 30 august. Şi valorile nocturne vor fi mult mai ridicate decât cele obişnuite, cu minime de 14 – 16 grade, mediat regional. O răcorire a vremii este estimată pentru finalul intervalului de referinţă (primele zile ale lunii septembrie). În primele zile, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), iar pe arii restrânse se pot acumula cantităţi de apă mai însemnate. Probabilitatea pentru ploi locale va creşte din nou după data de 30 august.
În Moldova, vremea călduroasă, cu valori termice mult peste cele climatologic specifice va predomina în mare parte din interval, astfel că media maximelor va fi de 30 – 34 de grade, iar în sudul regiunii vor fi şi zile caniculare. Temperaturile nocturne se vor situa peste cele obişnuite perioadei, respectiv minime de 16 – 19 grade, mediat regional. Pentru primele zile de septembrie sunt estimate valori termice în scădere, dar care se vor menţine totuşi peste normele perioadei. Regimul pluviometric se va menţine deficitar în tot intervalul, doar în prima zi şi în perioada 31 august – 1 septembrie urmând a fi averse locale, dar numai izolat cantităţi de apă mai însemnate.
În Dobrogea, majoritatea zilelor din perioada de referinţă vor fi caracterizate de o vreme călduroasă, local caniculară în vestul regiunii, cu medii ale maximelor de 31 – 35 de grade, valori mai ponderate (de 28 – 31 de grade) urmând a se înregistra pe litoral în intervalul 22 – 26 august. Aceeaşi abatere pozitivă faţă de norme o vor avea şi minimele nocturne care se vor situa între 18 şi 22 de grade. O posibilă răcorire a vremii este estimată pentru începutul lunii septembrie, dar şi atunci temperaturile vor depăşi mediile multianuale. Regimul pluviometric se va menţine deficitar în tot intervalul, doar la începutul perioadei şi posibil după data de 1 septembrie urmând a fi averse locale, în general slabe.
În Muntenia, în majoritatea zilelor din perioada de referinţă, va fi o vreme călduroasă, local caniculară la câmpie, astfel că media maximelor va fi de 30 – 35 de grade şi a minimelor de 15 – 20 de grade. Excepţie vor face în primele două zile nordul şi vestul regiunii, unde valorile termice vor fi apropiate de cele climatologic specifice (25 – 29 de grade), iar o posibilă răcorire a vremii este estimată pentru întreaga regiune după data de 2 septembrie. Cu toate că la începutul intervalului va mai ploua, izolat în cantităţi mai însemnate (cu precădere în nordul regiunii), regimul pluviometric va fi în ansamblu deficitar, în special la câmpie.
În Oltenia, intervalul va debuta cu o vreme relativ răcoroasă (medii ale temperaturilor maxime de 24 – 27 de grade), apoi însă vremea se va încălzi semnificativ, astfel că în perioada 25 – 31 august vor fi din nou valori cu mult peste cele climatologic specifice şi izolat, la câmpie, chiar caniculare, cu temperaturi diurne în medie de 31 – 34 de grade. Minimele nocturne se vor menţine în general mai ridicate decât cele normale, astfel că, mediat regional, se vor înregistra 16 – 18 grade. Pentru finalul intervalului de anticipaţie (respectiv primele zile ale lunii septembrie) este estimat un regim termic mai ponderat, însă cu valori ce se vor menţine peste mediile multianuale. În primele zile va continua să plouă pe arii extinse, pe alocuri cumulându-se cantităţi de apă mai însemnate, apoi doar izolat vor mai fi posibile ploi slabe. După data 1 septembrie, va creşte probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice).
La munte, în cea mai mare parte a intervalului, va predomina o vreme caldă, cu valori peste cele normale, respectiv medii ale maximelor de 18- 25 de grade, mai ridicate la altitudini mai joase în perioada 25 – 31 august, iar ale minimelor de 8 – 15 grade. O posibilă răcorire a vremii este estimată pentru începutul lunii septembrie, dar şi atunci temperaturile vor depăşi în general mediile multianuale. La începutul perioadei de referinţă (22 – 24 august), pe arii extinse vor fi averse şi se vor acumula local cantităţi de apă mai însemnate. Probabilitatea de ploaie va creşte din nou după data de 31 august. AGERPRES