23 AUGUST
Insurecția a fost data afară
pe când inima mea de erou
s-a pus de-a curmezișul luminii
să risipească umbrele lăsate
de acel cântec nou
Hai la lupta cea mare!
Hai la lupta cea mare!
Se adunau voci lângă voci
și tăceri stivuite pe nopți
Focul de armă avea zgomotul sec
roșu la curgere de un cald mai discret
Ține minte întrecerea de cuvinte străbune
în care se lăfăie armia limbii române
a limbii fără de care nu ar mai exista
căderea unei stele iubita mea
iubita mea.
Veșnic apar, cum și veșnic dispar
și astfel totul se oprește în drum
observ cum din ghiață se naște focul
și din foc mai rămâne doar scrum.
ADI CRISTI