Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova a aprobat standardul de calificare pentru o nouă profesie – cea de „Îngrijitor la domiciliu”. Potrivit autorităților, acest lucru va contribui la degrevarea sistemului de stat al serviciilor de îngrijire la domiciliu, prestate persoanelor în vârstă sau vulnerabile.
Noul standard de calificare va permite instituțiilor acreditate să formeze specialiști în acest domeniu și urmează să fie inclus în programele naționale de formare profesională inițială și continuă.
Mariana Negrean, directoarea CEMF „Raisa Pacalo” și specialist principal în cadrul Comisiei Nursing, susține că necesitatea unei astfel de profesii survine ca urmare a cererii mari resimțite în serviciile de îngrijire la domiciliu.
Programul presupune parcurgerea studiilor cu frecvență, care însumează 3.600 de ore. Totodată, standardul de calificare aprobat oferă posibilitatea de formare profesională continuă care prevede 600 de ore.
Astfel, print-un efort conjugat al Caritas Cehia cu autoritățile centrale, apariția profesiei de îngrijitor la domiciliu și a programului de formare a noilor specialiști, va descrește povara resimțită de sistemul de îngrijiri dedicate persoanelor în etate și celor vulnerabile.
Ce presupune aprobarea standardului de calificare „Îngrijitor la domiciliu”?
Înainte de aprobare, în Republica Moldova nu exista o astfel de profesie de îngrijitor la domiciliu.
Autoritățile susțin că nu există suficiente asistente medicale pentru a face față cererii mari resimțite în serviciile de îngrijire la domiciliu. Astfel, poziția de îngrijitor la domiciliu a devenit o ocupație oficială în Moldova și face parte din categoria profesională: Îngrijirea persoanelor în etate și a persoanelor adulte cu dizabilități.
Conform standardului de calificare, la studii pot fi admiși: absolvenții de gimnaziu, școală medie de cultură generală/liceu/școală profesională, adulții și șomerii, indiferent de vârstă. Înscrierea se va face în baza documentelor care atestă finalizarea studiilor gimnaziale/liceale/ medii de cultură generală sau în baza altui act echivalent de recunoaștere a studiilor făcute.
Îngrijitorul la domiciliu va fi responsabil de acordarea îngrijirilor la domiciliu persoanelor adulte, cu autonomie limitată, în plan preventiv, curativ, reabilitativ, paliativ.
Îngrijitorul la domiciliu va supraveghea starea de sănătate a beneficiarului, va aplica măsuri de îngrijiri corporale, va asista, hidrata și alimenta beneficiarul conform prescripțiilor medicale, îl va ajuta pe beneficiar să își realizeze igiena proprie, dar și igienizare spaţiului de locuit; va asigura socializarea beneficiarului și după caz mobilizarea și transportarea lui. Totodată, îngrijitorul la domiciliu va participa, în limita competențelor sale, la asigurarea unui climat și mediu de viață adecvat al beneficiarului.
(sursa:www.agora.md)