Atenție, atenție! Spectacol de percuție simultan, la Toboșariada, în parcul Palas

100 de bețe de percuție, 50 de toboșari, 6 hituri internaționale, o scenă și un public părtaș la un eveniment unic în România. Așa se traduce „Toboșariada”, un concert de tobe simultan, care se desfășoară joi, pe 25 august 2022, în grădina Palas, ca parte din festivalul „Iași Music Experience”. Urmează trei zile cu muzică interpretată cu măiestrie de talentele locale și naționale.

Astăzi, 24 august 2022, de la ora 20.00, muzica celebrelor filme Skyfall, Mission Impossible 2, Top Gun, Suicide Squad, Elvis, Twilight, The Royals și multe altele va răsuna în parcul Palas. Nu în difuzoare, ci în interpretarea a opt tinere trupe ieșene: Oblivion, The Lightning,  Strunck, Drunken Owls, Archvile, Locked Out, Krome, Les Castaways și Paprika. Concertul este modalitatea prin care este recunoscută și evidențiată valoarea artistică a acestor tineri, care merită să fie cunoscuți de publicul iubitor de muzică.

În aproape orice gen muzical se regăsesc toboșarii, cu sunete puternice și armonioase deopotrivă. Poate printre primele instrumente muzicale apărute în lume, tobele au corespondență în fiecare civilizație, din cele mai vechi timpuri. Joi, pe 25 august, toboșari de pe cele șapte coline ale Iașului se reunesc în grădina Palas pentru a omagia percuția și pentru a susține un concert simultan. De la ora 17.00, înarmați cu bețe și seturi de tobe acustice, dar și cu ritmurile rock care au făcut istorie, 50 de toboșari din Iași, de toate vârstele, de la școli de muzică, dar și cu vechime pe scenă, vor interpreta în același timp șase piese rock cunoscute la nivel internațional. Evenimentul, unic în România, are scopul de a promova tinerii talentați, pentru unii dintre ei fiind o experiență provocatoare să performeze în mijlocul publicului, dar și de a încuraja și pe alții să opteze pentru studierea acestui instrument.

În aceeași seară, de la ora 20.00, programul muzical este completat de concertul extraordinar al Orchestrei Iași Music Experience, condusă de dirijorul Virgil Popa. Alături de grupul vocal SunnyVox, dirijat de Raluca Zaharia, instrumentiștii vor interpreta „Muzică de film”.

Dacă ți-au plăcut mult melodiile din animația Disney ENCANTO, ai prilejul să le asculți într-o intepretare de excepție vineri, pe 26 august, la ora 18.00, tot în parcul Palas. Spectacolul este garantat de Petran Music School și grupul vocal SunnyVox.

Tot în ultima zi, de la ora 20.00, festivalul se va încheia cu un concert de lansare al celui mai recent album al trupei ieșene Missed Call, care propune un mix dansant între pop, electro, rock și EDM, presărat pe alocuri cu elemente jazz, soul și R&B. Missed Call este un proiect muzical inițiat în 2018 de către Cosmin Gafițescu și Răzvan Nica, cărora li s-a alăturat anul trecut și Radu Săndulescu. Trupa a câștigat în 2020 concursul DeerMusic #Nesemnații, ediția a doua, din aproape 100 de trupe înscrise.

Accesul este gratuit la toate evenimentele. Concertele fac parte din proiectul muzical mai amplu „Iași Music Experience”, organizat de artistul Petran Paveliuc, care se va desfășura în perioada 24-26 august 2022 și care mai include și „Romanian Guitar Contest” (RGC) și „Romanian Bass Contest” (RBC), desfășurate la Casa de Cultură a Studenților. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina – https://www.facebook.com/iasimusicexperience.