Valul 6 de COVID-19 demonstrează o agresivitate mai mică a manifestării acestei patologii infecto-contagioase, lucru care se observă cel mai bine în Secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).
La spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” din Iași, experiența vastă dobândită în pandemie i-a ajutat pe medici să facă o comparație între valurile de COVID-19 care s-au succedat până acum, reușind astfel să sesiseze o schimbare importantă a profilului pacientului cu COVID internat la ATI.
„În valul 5, cei mai mulți dintre pacienții admiși în terapie intensivă, fie că erau transferați de pe secțiile din cadrul spitalului, fie că erau transferați de la o altă unitate medicală, fie că erau aduși de la domiciliu, se încadrau în următorul tablou clinic: ”pacient afectat neurologic, agitat, anxios pe baza hipoxiei (stare patologică determinată de scăderea oxigenului din țesuturi). Din punct de vedere respirator, dispneic (efort la respirație), polipneic (cu respirație crescută în amplitudine și frecvență), cu necesar mare de oxigen (30 de litri /minut), cu disfuncție cardiocirculatorie asociată și, de multe ori, cu disfuncție multiplă de organ ”. Expresia ”Pacientul este stabil” avea o efemeritate nemaiîntâlnită în experiența de terapie intensivă. Monitorizarea pacientului însemna luarea de decizii rapide pentru personalizarea permanentă a protocolului de tratament, în procedurile de terapie intensivă, deoarece starea de sănătate a pacientului suferea modificări favorabile sau nefavorabile spontane și care aveau nevoie de răspuns prompt și sigur, afirmă mediciul Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”.
„Am avut cazuri fericite de pacienți cu un pronostic nefavorabil, dar care s-au dovedit a fi un succes, pe de-o parte pentru aceștia că au reușit să treacă cu bine peste momente dificile iar pentru noi că am ajutat la procesul de însănătoșire și am reușit. Valul 5 nu a ținut cont de vârstă. Cu o medie de vârstă între 50 și 70 de ani, terapia Intensivă COVID a fost locul unde au ajuns și foarte mulți tineri. Cu profilul clasic și cu afectare pulmonară gravă, fiecare caz era o luptă asiduă contracronometru cu un virus imprevizibil și agresiv”, adaug[ medicul.
Unul din cazurile fericite este cel al unui pacient de 40 de ani, care se încadra în tabloul clasic al pacientului cu formă gravă de COVID.
„Transferat din Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență ”Sfântul Spiridon”, era ventilat non invaziv, cu o saturație de 80%, dispneic și polipneic. O situație medicală delicată, care punea probleme importante de ordin respirator. Pacientul a fost sedat însă, după 24 de ore s-a putut reduce sedarea, iar după alte patru zile de terapie intensivă s-a trecut pe ventilația pe două surse de oxigen”, spune Florin Roșu.
Potrivit managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”, în valul șase, pacientul COVID admis în Terapie Intensivă are un alt profil.
“Cei mai mulți dintre ei sunt pacienți cu vârste peste 75 de ani. Pacienți cu necesar de oxigen de 10 până la 15 litri și care cu suportul de oxigen ajung la saturații de peste 94%. Afectarea pulmonară este necuantificată, minimă spre medie, cu leziuni pulmonare minore sau chiar fără acestea. Au nevoie de monitorizare și îngrijire în regim de terapie intensivă din cauza comorbidităților care suferă și care sunt decompensate de patologia COVID Dacă în valul precedent, motivul principal de admisie în terapie intensivă era decompensarea pulmonară, în acest val ne confruntăm cu decompensarea cardiacă. Dat fiind faptul că marea majoritatea a pacienților sunt în vârstă, aceștia prezintă comorbidități precum hipertensiune, fibrilații artriale, infarcte vechi, diabet, obezitate și disfuncții renale”, declară medicul Florin Roșu.
De la începutul lunii iulie și până în prezent, la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași au fost tratați în regim de teraoie intensivă 39 de pacienți. În momentul de față, în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă sunt internați opt pacienți.