Ion Ceban a anunțat, în premieră, că va candida pentru cel de-al doilea mandat la funcția de primar al municipiului Chișinău

Primarul general Ion Ceban a anunțat, în premieră, că a decis să candideze pentru al doilea mandat în fruntea Primăriei Chișinău. Edilul a menționat că își dorește să ducă la bun sfârșit proiectele începute și să pună pe roate altele noi. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4, după ce anterior, Ceban evita să dea un răspuns clar, referitor la intențiile sale pentru cel de-al doilea mandat.

„Vă spun în premieră, cu toată fermitatea, da, voi candida la funcția de primar. Am discutat acest lucru cu familia, cu echipa. Avem de finalizat foarte multe proiecte mari și importante pentru municipiu. Cred că cei aproape trei ani dau dovadă că avem potențial. Rezultatele pe care le avem reprezintă 80% din ceea ce am promis în campania electorală. Pe mulți indicatori care la fel i-am structurat ca și promisiuni avem mai multe realizări, aceleași autobuze, am zis o sută, sunt peste 240 de unități de transport și nu ne oprim aici. De asta considerăm că este bine să ducem la bun sfârșit proiectele mari începute care nu neapărat vor fi finalizate în toamna anului 2023. Lucrăm la multe alte proiecte noi”, a declarat Ion Ceban.

Întrebat de unde va lua bani pentru noul partid Mișcarea Alternativa Națională, primarul a menționat că deocamdată nu are nevoie de resurse financiare.

Precizăm că, Ion Ceban a anunțat la 23 august, într-un briefing de presă că lansează oficial Partidul Mișcarea Alternativa Națională. Potrivit edilului acest proiect politic vine să promoveze la nivel național „proiectele implementate și dezvoltate în Chișinău.”

Amintim că Ion Ceban a devenit primar al municipiului Chișinău în noiembrie 2019, atunci când în cel de-al doilea tur al alegerilor locale a acumulat peste 52 la sută din voturi, în timp ce adversarul său, Andrei Năstase, a luat sub 48% din sufragii.

(sursa;www.agora.md)