Parlamentul, convocat vineri în ședință plenară. Modificarea Bugetului Public Național, pe ordinea de zi

Parlamentul se va convoca în sesiune extraordinară, în perioada 26 august – 8 septembrie 2022. Hotărârea respectivă a fost adoptată, astăzi, de Biroul Permanent, la solicitarea Președintelui Parlamentului Igor Grosu, în conformitate cu Regulamentul Parlamentului.

Inițiativa de convocare a sesiunii extraordinare este motivată de necesitatea examinării și adoptării în mod prioritar a unor măsuri de ordin legislativ în vederea susținerii populației, instituțiilor publice și agenților economici în contextul crizei energetice și a refugiaților.

Astfel, proiectul ordinii de zi a ședințelor din sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru perioada 26 august – 8 septembrie 2022, aprobat de Biroul Permanent, include proiectele de modificare a Legii bugetului de stat, Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2022.

Mâine, 26 august, deputații se vor întruni în ședință, cu începere de la ora 12:00.