Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că s-au făcut progrese în privinţa autorizării la securitate de incendiu a unităţilor şcolare, însă nu sunt importante, deoarece normele nu s-au schimbat radical, adăugând că în doi ani, maximum trei ani, în România nu va mai exista şcoală cu grup sanitar neconform.
„Infrastructura şcolară se găseşte în administrarea unităţilor administraţiei publice locale. Reamintesc faptul că am spus că suntem în plină perioadă de consultări la nivelul fiecărui judeţ, prin intermediul prefecturilor, pentru a vedea ce au făcut autorităţile locale. Nu Ministerul Educaţiei încheie contracte de lucrări pentru a putea cunoaşte termenul de execuţie asumat prin contracte, pentru a putea monitoriza lucrările care fac obiectul contractului încheiat de către multe sute de UAT- uri. (…) Dacă vă referiţi la şcolile care înregistrează neconformităţi din perspectiva autorităţilor de securitate la incendiu, aş vrea să vă spun că s-au făcut progrese, dar ele nu sunt importante, pentru că normele nu s-au schimbat radical, în aşa fel încât să poată fi judecate mai obiectiv, după nişte criterii care să fie cu un grad de exigenţă conform realităţilor. Şi vă reamintesc faptul că avem criterii pe baza cărora se pot obţine aceste autorizaţii care sunt mult mai exigente decât în multe alte state; aceste criterii nu sunt elaborate de către Ministerul Educaţiei, sunt elaborate de Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă”, a afirmat Cîmpeanu la o conferinţă de presă.
El a menţionat că în urmă cu câţiva ani erau 2.000 de şcoli cu grupuri sanitare neconforme.
„Dacă ne referim la grupurile sanitare neconforme, care erau de circa 2.000 în urmă cu trei, patru ani, în momentul de faţă, dacă autorităţile locale vor utiliza bugetele pe care le-au primit din partea Ministerului Educaţiei şi onora contractele de lucrări pentru care există această resursă financiară, vom rămâne cu 99 de şcoli, exceptând acele şcoli care au un număr foarte mic de elevi şi care, în mod evident, au probleme din perspectiva viabilităţii”, a adăugat el.
Ministrul a susţinut că în maximum 3 ani, în România nu va mai exista nicio şcoală care să aibă un grup sanitar neconform.
„Estimez că în următorii doi ani, maximum trei ani, în România nu va mai exista nicio şcoală care să aibă un grup sanitar neconform. Maximum 3 ani, probabil doi ani, diferenţa între 2 şi 3 ani depinde, în primul rând, de modul în care autorităţile locale înţeleg să se implice şi au capacitatea administrativă să utilizeze resursele bugetare care le-au fost puse la dispoziţie mai mult decât în anii anteriori. În anul 2021, două treimi din bugetul Ministerului Educaţiei existent pentru asigurarea conformităţii toaletelor din şcoli s-au întors la bugetul de stat, pentru că autorităţile locale n-au putut să organizeze procedurile de achiziţie de servicii, de licitaţii pentru a încheia contractele de lucrări care să se finalizeze cu conformitatea toaletelor”, a mai spus Cîmpeanu.
(sursa;AGERPRES)