Președintele R. Moldova Maia Sandu vine cu un mesaj în ajunul Zilei Independenței, menționând despre cele șase luni de război din țara vecină și despre mărinimia poporului moldav.
„Acum șase luni, liniștea vecinilor noștri ucraineni a fost spulberată de un război crunt, care continuă să le distrugă satele și orașele, și să răpească vieți omenești. Din prima zi, oamenii din Moldova au respins răul războiului și și-au deschis larg casele și inimile pentru copiii, femeile și bătrânii Ucrainei, care fugeau din calea distrugerii și a morții. Am demonstrat astfel nouă înșine și lumii întregi, printr-o solidaritate de admirat, că suntem gata să-i ajutăm pe cei, cărora le este mai greu decât nouă. Iar faptele noastre au arătat că suntem o țară mică cu inimă mare.
În preajma Zilei Independenței Republicii Moldova, vă îndemn să nu uităm, să păstrăm și să amplificăm această imagine de unitate și bunătate, pe care o avem astăzi despre noi ca popor și ca țară – ea ne spune că putem conta unii pe alții”, scrie Maia Sandu.
(sursa;www.radiochisinau.md)