Într-o pauză de gândi

înconjurat de obsesii

mă trezesc cu visele răscolite

prădate, răstignite, disperate…

Încerc să mă ridic…Trupul nu mă mai ascultă

ne mai având picioare

ne mai având mâini…

Doar abur de respirație sacadată

mă simt

sau viitor fum (de lumânare aprinsă)

pornit înaintea mea, asemenea vestitorilor

desenându-mi putința de a mă înălța

prin rotocoale

lăsate liber să zboare

până la dezmembrare…

 

Înconjurat mă simt

cum fiarele te mai încercuiesc

rotindu-mi ochii în cap

ca prunele sau piersicile

de la jocurile mecanice…

De fiecare data încerci să-ți oprești inima

ca într-o ruletă rusească

în care glontele te pândește

prin colții răbdători de sfâșiere adâncă

și de cocktailuri

cu mult sânge curgător

în valurile rupte la țărm

clipocesc

strigăte de durere adânc absorbite

 

Mi se deschid doar ochii…

Restul trupului îl simt

pastă groasă de cauciuc fluid

ce-mi curge pe sub haine…

sau poate gol fiind

în patul acela blestemat

îmi curge pe sub piele…?

 

Dar care piele? De mult am fost jupuit asemenea acelui miel

Jertfit pentru ca turma să aibă ouăle roșii…

 

Cu ouăle roșii vestind am început să cântăm:
Aleluia! Aleluia! Aleluia…

 

Înconjurat mă știu de priviri

Înconjurat mă văd de lumânări – ca un cer plin de stele pâlpâind

de atâta emoție lăsată să-mi lingă tălpile

asemenea unui tremur ducându-mă-n brațe

să trecem peste pragul drumului

fără întoarcere

cum se mai trec miresele

prin jarul legământului presărat

sub tălpile nunții de aur.

 

 

ADI CRISTI