Rugbyștii pregătiți de antrenorii Cosmin Rațiu, Mihai Stuparu și Ioan Iftode au pierdut sâmbătă la ultima fază jocul disputat în deplasare cu RC Bârlad, contând pentru etapa a II-a a play-out-ului Ligii Naționale de Rugby(LNR).
Oaspeții au condus cu 3-0 (lovitură de pedeapsă transformată de Michiduță) și au revenit apoi la 12-10 până la pauză (eseu Vaman, transformare Michiduță). Ieșenii au condus, din nou, în repriza a doua, cu 16-12, în urma loviturilor de pedeapsă semnate de Michiduță, dar gazdele au reușit să câștige, în final, meciul (scor 19-16), după un eseu transformat.
Poli Iași a evoluat în următoarea componență: Dorogan (min. 59 Vieru; min. 67 revine Dorogan), Tei (min. 59 Matei), Bădălicescu (min. 50 Platon) – Bișoc (min. 41 Fânariu), Giușcă – Baboiu, Arariței (min. 68 Sandu), Chiriac – Vaman (min. 65 Husdup), Matveev – Nicuță (min. 41 Deliu), Curcan, Neagu, Gafița – Michiduță.
Într-un alt meci din etapa a II-a a play out-ului, disputat tot sâmbătă, CSM Galați – Știința Petroșani 10 -33. Întâlnirile CSU Alba Iulia – CSM Bucovina Suceava și CS Năvodari – RC Gura Humorului se vor disputa duminică, 28 august, de la ora 11.00, în timp ce partida Grivița UNEFS – Universitatea Cluj a fost amânată pentru data de 22 octombrie.
Clasament: 1. Știința Petroșani – 9 p, 2. RC Grivița Roșie UNEFS – 5 p, 3. Universitatea Cluj – 5 p, 4. RC Bârlad – 5 p, 5. CS Năvodari – 4 p, 6. CSM Bucovina Suceava – 2 p, 7. RC Gura Humorului – 2 p, 8. Politehnica Iași – 2 p, 9. CSM Galați – 0 p, 10. CSU Alba Iulia – 0 p.
Etapa viitoare, Politehnica Iași va întâlni sâmbătă, 3 septembrie, pe Stadionul „Tepro”, formația CSM Galați.