Republica Moldova sărbătorește 31 de ani de independență

Acum 31 de ani, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească își declara independența față de URSS. Ceea ce s-a vrut a fi doar un proiect de tranziție până la reunirea cu Patria Mamă România, cel puțin în percepția băștinașilor și a comunității internaționale, s-a transformat într-o țară aparte, care a trecut deja prin trei decenii negre, marcate de război, crize economice și politice, guvernări incompetente și un exod masiv al populației, care a plecat peste hotare în căutarea unei vieți mai bune.

Mișcarea de eliberare națională, dezideratul Unirii și războiul de pe Nistru

Mișcarea de eliberare națională a început cu câțiva ani înainte de proclamarea independenței. Frontul Popular Moldovenesc, format în 1989, a promovat activ revenirea la grafia latină și limba română, declarând, totodată, dezideratul Unirii. Evenimente precum primul și al doilea pod de flori, la care au participat masiv românii de pe ambele maluri ale Prutului, au întărit legitimitatea dorinței stângii Prutului de a se reuni cu Patria Mamă.

Tânara republică a revenit la tricolor și, în primii ani, a ”împrumutat” imnul României, ”Deșteaptă-te, române!”, ascultat de întreaga lume la Jocurile Olimpice de vară de la Barcelona, 1992, când halterofilul Tudor Casapu a obținut singura medalie de aur din istoria R. Moldova

În paralel, opoziția față de influența crescândă a etnicilor români a crescut și ea, mai ales în Transnistria, unde în 1988 a fost creată Mișcarea Edinstvo-Unitatea de către majoritatea slavă, și în sud, unde a apărut mișcarea Gagauz Halkî (poporul găgăuz), format în noiembrie 1989. După declararea independenței R. Moldova la 27 august 1991, activitatea acestor mișcări conduse de Rusia a culminat cu războiul de pe Nistru, izbucnit în primăvara anului următor.

Moldovenii au fost nevoiți să lupte contra tancurilor rusești fără a avea propria armată. Acel conflict nu este soluționat nici până în prezent, iar Chișinăul nu controlează regiunea transnistreană. Aceasta, dar și alte circumstanțe geopolitice, au făcut ca R. Moldova și România să se distanțeze după 1993.

Primii pași ai proaspăt formatului stat

Tânăra republică, în frunte cu președintele Mircea Snegur, a adoptat o nouă Constituție, simbolurile naționale, dar și o nouă valută națională, toate avându-le ca prototip pe cele din România. Totuși, anii de ocupație sovietică nu s-au lăsat fără urmă, așa că economia R. Moldova a rămas dependentă de piața fostei URSS și începuse să scadă vertiginos. Lipsite de piețe de desfacere, fabricile și uzinele care produceau anterior pentru piața sovietică s-au închis, iar în agricultură au avut loc mai multe reforme care au dus la dispariția colhozurilor și privatizarea pământurilor agricole. Guvernările, care s-au perindat una după alta, nu au avut însă niciun proiect viabil de țară, iar influența Moscovei afecta puternic potențialul de dezvoltare a R. Moldova.

Anume la sfârșitul anilor ’90 ai secolului trecut se începe primul val masiv de export a celei mai valoroase resurse a teritoriului dintre Prut și Nistru, oamenii săi. După criza economică din 1998, zeci de mii de familii au ajuns la limita existenței, așa că populația a început să caute o viață mai bună în străinătate. În timp, banii trimiși de moldovenii care muncesc peste hotare s-au transformat în una dintre principalele surse de venit ale R. Moldova.

Începutul mileniului III și întoarcerea sub influența roșie

Primul deceniu al secolului XXI a fost marcat de influența absolută a comuniștilor în R. Moldova. În urma alegerilor parlamentare din februarie 2001, PCRM obține 71 de mandate în legislativ și îl ”înscăunează” în funcția de președinte pe Vladimir Voronin.

Controlul Moscovei la Chișinău părea absolut și urma să culmineze cu federalizarea R. Moldova. Prezentat drept o soluție a conflictului transnistrean, ”Planul Kozak” însemna, defapt, că Rusia controla totul în R. Moldova prin intermediul Tiraspolului, care urma să devină un factor decident de calibrul Chișinăului. În ultima clipă, președintele Vladimir Voronin se răzgândește, fapt care duce la înrăutățirea relațiilor cu Rusia, impunerea primelor embargouri de către Moscova și reorientarea către Uniunea Europeană.

La alegerile parlamentare din 2005, PCRM obține, din nou, majoritatea în legislativ. Cele 56 de mandate sunt, însă, insuficiente pentru a alege președintele, așa că ”unionistul” Iurie Roșca, liderul PPCD, își arată adevărata față și oferă comuniștilor voturile necesare pentru a doua ”înscăunare” a lui Vladimir Voronin.

Revoluția Twitter și crizele politice! Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană

Alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 sunt marcate de o nouă victorie masivă a comuniștilor, care au acumulat 60 de mandate în Parlament. În urma acuzațiilor de fraudare, tinerii au ieșit la proteste masive în zilele de 6 și 7 aprilie, evenimente rămase în istorie sub denumirea de ”Revoluția Twitter”.

Vandalizarea clădirii Președinției și violențele polițiștilor împotriva protestatarilor au dus la declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, desfășurate în vara aceluiași an. Majoritatea parlamentară este controlată de Alianța pentru Integrarea Europeană, formată din PLDM, PL, PDM și AMN, care însă nu are suficiente mandate pentru a alege președintele țării, fapt ce aruncă R. Moldova într-o criză politică majoră, provocând încă un scrutin parlamentar în 2010, care însă nu schimbă radical configurația legislativă. Pro-europenii primesc însă un ajutor nesperat. Igor Dodon îl trădează pe Vladimir Voronin și iese din PCRM alături de alți câțiva deputați. Ulterior, voturile acestora s-au dovedit a fi cruciale pentru alegerea lui Nicolae Timofti în funcția de președinte.

Lucrurile, aparent, încep să evolueze spre normalitate, iar partenerii externi manifestă un interes sporit față de R. Moldova. Totodată, UE încearcă să o transforme într-o ”istorie de succes” a Parteneriatului Estic. Chișinăul a obținut niște rezultate neașteptate până atunci – semnarea Acordului de Asociere și regimului liberalizat de vize cu UE.

Furtul miliardului și capturarea statului

În timp ce populația era amăgită cu perspectiva europeană, în culisele guvernării se cocea jaful secolului, dispariția unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc. Luptele politice au continuat și s-au finalizat cu instaurarea regimului condus de oligarhul Vlad Plahotniuc și închiderea fostului premier Vlad Filat.

Chișinăul este cuprins, din nou de proteste masive. Pe fundalul lor apar două formațiuni de dreapta noi – Platforma DA și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). În 2016, liderul PAS, Maia Sandu, candidează la alegerile prezidențiale împotriva socialistului Igor Dodon. Cu ajutorul lui Plahotniuc, Dodon devine președinte.

Căderea regimurilor Plahotniuc și Dodon! Pandemie, război și crize

În 2019, când, după câștigarea alegerilor parlamentare, socialiștii și blocul ACUM, compus din Platforma da și PAS, au format o coaliție de guvernare care nu a rezistat prea mult și după care socialiștii au preluat integral puterea. Un an mai târziu, Maia Sandu îl învinge pe Igor Dodon la alegerile prezidențiale și provoacă declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, în vara lui 2021. Pentru prima dată în istoria R. Moldova, un partid de dreapta obține de unul singur majoritatea în legislativ. PAS ia 63 de mandate și începe reformele, dezghețând în paralel relațiile cu Occidentul.

Crizele multiple provocate de pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina le pun însă bețe în roate. Prețurile au crescut vertiginos, inflația a atins cote alarmante, iar criza energetică și cea a refugiaților au subțiat simțitor bugetul de stat. În paralel însă, R. Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la UE, acest lucru reprezentând o rază de speranță pentru populația chinuită de 30 de ani de război, crize, corupție și incertitudine.

(sursa;www.deschide.md)