USR, Forța Dreptei și PMP îi cer premierului să refuze vizele turistice pentru cetățenii Federației Ruse

USR, Forţa Dreptei şi PMP îi cer premierului Nicolae Ciucă să refuze acordarea de vize turistice pentru cetăţenii Federaţiei Ruse şi să promoveze interdicţia la nivelul Uniunii Europene.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, împreună cu preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, şi preşedintele PMP, Eugen Tomac, adresează prim-ministrului o scrisoare deschisă în acest sens.

„Cât timp agresiunea nejustificată a Rusiei în Ucraina nu încetează, iar consecinţele acestui război sunt resimţite de fiecare român, este inacceptabil ca cetăţenii ruşi să continue să primească vize turistice în România sau pe teritoriul Uniunii Europene, ca în timpurile de pace. Vă solicităm să interziceţi de urgenţă acordarea vizelor turistice pentru cetăţenii ruşi pe teritoriul României şi, în egală măsură, să coordonaţi eforturi diplomatice sporite împreună cu celelalte state ale Uniunii Europene pentru interzicerea totală a prezenţei turiştilor ruşi în UE”, se arată în scrisoare.

Cele trei partide susţin doar acordarea vizelor umanitare pentru sprijinirea reprezentanţilor societăţii civile, a opoziţiei politice şi a persoanelor persecutate pe nedrept în Rusia.

„Este momentul ca România să sprijine Finlanda şi statele baltice care au implementat deja această măsură şi să iniţieze discuţii la cel mai înalt nivel în acest sens. România trebuie să demonstreze mai multă fermitate diplomatică în faţa regimului criminal al lui Vladimir Putin. Cu excepţia vizelor umanitare pentru sprijinirea reprezentanţilor societăţii civile, a opoziţiei politice şi a persoanelor persecutate pe nedrept în Rusia, cetăţenii ruşi nu ar trebui să fie bine-veniţi în România sau în Uniunea Europeană în actualul context al invaziei militare brutale din Ucraina. Aveţi ocazia de a arăta, domnule prim-ministru, că România poate fi lider în politica europeană. Dacă veţi face alegerea corectă, vom sprijini decizia la nivel naţional şi european”, se menţionează în scrisoarea semnată de cei trei lideri de partid.

(sursa;AGERPRES)