Mărturii, fotografii, obiecte personale ale deportaţilor basarabeni din perioada sovietică, într-o expoziţie-eveniment la Arbor.art.room

Expoziţia „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaţilor basarabeni”, ce reînvie emoţia unor destine tragice, mărturiile deportaţilor şi ale victimelor regimului totalitar din stânga Prutului, în perioada sovietică, va putea fi văzută la Arbor.at.room din strada Transilvaniei 11, sector 1, Bucureşti.

Vernisajul va avea loc pe 31 august, de Ziua Limbii Române, o zi cu însemnătate istorică pentru românii din stânga Prutului. A fost instituită în 1990, la un an de la proclamarea limbii române ca limbă de stat a Republicii Moldova şi adoptarea alfabetului latin.

Colecţia de mărturii reuneşte materiale şi cercetări realizate de Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei în parteneriat cu Centrul de Excelenţă Institutul Pro Memoria al USM, Institutul de Istorie, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi şi Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, în perioada 1991-2021. Implicit investigaţia a urmărit mecanismele memoriei. Vedem cum funcţionează ele la copiii care au trecut prin represiuni şi deportări, ce dileme apar când vine vorba de reprezentarea trecutului totalitar, cum au persistat tăcerea şi amnezia colectivă. Cercetările aduc în circuitul ştiinţific materiale inedite, colectate din arhivele de familie, conturând contextul mai larg al politicilor de sovietizare forţată, dar şi al rezistenţei antisovietice în Basarabia.

În cadrul expoziţiei, curatorii Ludmila D. Cojocaru, directoarea filialei Muzeului Victimelor Deportărilor şi Represiunilor Politice, din cadrul Muzeului Naţional de Istorie al Moldovei, şi Victoria Nagy Vajda, preşedinta Asociaţiei Arbor, şi-au propus să traseze un itinerar al călătoriei dramatice a unor tineri şi copii deportaţi către celălalt capăt al Uniunii Sovietice, consideraţi de puterea sovietică „duşmani ai poporului” şi „elemente periculoase pentru societate”.

Colecţia de mărturii ia forma unei instalaţii construite din fotografii încorporate în vechi casete de bijuterii. Poveştile de viaţă ale reprimaţilor pot fi ascultate în lectura actorilor de la Chişinău, Elena Frunze-Hatman şi Ghenadie Gâlcă, pe muzica lui Ştefan Panea.

Obiecte personale ale deportaţilor au fost aduse de la Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei, de la Complexul Muzeal în Aer Liber Memoria Victimelor Represiunilor Politice din satul Mereni şi din colecţii private, iar pentru o mai bună înţelegere a distanţei parcurse de deportaţi în vagoanele de marfă, artista Ramona Iacob a realizat harta „Gulagului Basarabenilor”.

În cadrul expoziţiei va fi proiectată „Mâţa fără nume”, un film de animaţie despre basarabenii deportaţi în Siberia, realizat de artistul Ghenadie Popescu de la Chişinău.

„Pe la 3 de noapte a venit un detaşament de ostaşi ruşi, însoţit de un căpitan şi de preşedintele sovietului sătesc. Ne-au spus că suntem „ridicaţi” şi ne-au ordonat să urcăm în maşină. După câteva săptămâni de drum, fără apă şi fără mâncare, am ajuns în regiunea Omsk. Condiţiile de trai şi de muncă erau îngrozitoare, eram câte patru familii într-o baracă. Chinuiţi şi flămânzi, ne adunam seara şi nu ne săturam de plâns. Eram mereu cu gândul acasă. Cea mai mare frică ne cuprindea atunci când veneau la apel şi ne spuneau să ne luăm gândul de la Moldova. Nu aveam nicio speranţă că vom putea să ne întoarcem vreodată”, este mărturia lui Tudor Cociu (N. 1930), originar din oraşul Hânceşti, deportat în 1949 împreună cu familia în regiunea Tiumen. Motivul reprimării: familie de „chiaburi”.

În perioada anilor 1940-1941, 1944-1953, pe lângă dramele care au urmat ocupării Basarabiei de către URSS: război, foamete şi colectivizare forţată, basarabenii au cunoscut şi teroarea deportărilor în Siberia şi Kazahstan, înfăptuite de conducerea sovietică sub pretextul înlăturării din societate a persoanelor cu ,,origini nesănătoase”, din rândul păturilor înstărite, etichetaţi culaci. Astfel, au fost condamnaţi la deportare „pe vecie” peste 15 000 de familii, dintre care peste 20.000 de copii. Oamenii au fost transportaţi în vagoane de marfă şi plasaţi în aşezări cu regim forţat de reşedinţă, sub supravegherea comendaturii. Cei mai mulţi dintre deportaţi au decedat în timpul călătoriei şi în primii ani de exil, din cauza condiţiilor dure de trai. Munca era extenuantă, iar alimentele puţine şi raţionalizate. Dincolo de tragismul acelui context istoric, poveştile de viaţă prezentate în această expoziţie dezvăluie „realităţile timpului”, percepţiile şi trăirile celor care au îndurat gulagul. Sunt nenumărate episoade ale suferinţei: momentul plecării (ridicării) şi al călătoriei spre „noul cămin”, foametea şi gerurile necruţătoare, mersul la şcoală şi învăţământul în limba rusă, umilinţele, violenţele şi abuzurile, moartea, în cele din urmă. Iar pe lângă acestea şi timbrul copilăriei, cu credinţele şi jocurile inerente vârstei.

În contextul agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei şi al ştirilor despre deportarea populaţiei ucrainene de pe linia frontului în Rusia, practicile trecutului nu au dispărut şi erorile şi teroarea secolului trecut ne ameninţă încă. Astfel expoziţia „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaţilor basarabeni” aduce cu fila trecutului şi un semnal de alarmă în privinţa prezentului, dacă omenirea nu va depune toate eforturile pentru restabilirea păcii şi a bunei vecinătăţi în regiune.

Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Centrul de Excelenţă Institutul Pro Memoria al Universităţii de Stat din Moldova şi Ambasada Republicii Moldova în România.

(sursa;www.news.ro)