Premierul Nicolae Ciucă a precizat că poziţia cancelarului german Olaf Scholz atestă faptul că România este pregătită să intre în Schengen, spre beneficiul întregii Uniuni Europene. Ulterior, şeful Executivului a adăugat, într-o postare pe Facebook, că „România a gestionat cu responsabilitate graniţa externă a Uniunii, demonstrând constant că poate proteja cu succes teritoriul Uniunii şi cetăţenii săi, în linie cu standardele Schengen”.
– „Mulţumesc Germaniei pentru sprijinul constant acordat României de a adera la Spaţiul Schengen, important obiectiv naţional încă de la momentul aderării ţării noastre la UE. România a gestionat cu responsabilitate graniţa externă a Uniunii, demonstrând constant că poate proteja cu succes teritoriul Uniunii şi cetăţenii săi, în linie cu standardele Schengen. Cetăţenii români merită să se bucure de aderarea la Spaţiul Schengen şi flexibilitatea suplimentară în termeni de liberă circulaţie a bunurilor şi persoanelor. Exporturile româneşti ar putea cunoaşte un impuls semnificativ, iar cozile la trecerea frontierei în Spaţiul Schengen ar putea rămâne doar amintire”, a scris Ciucă, luni pe Facebook.
ŞTIREA INIŢIALĂ – „Mulţumesc pentru sprijinul oferit de către cancelarul german Olaf Scholz astfel încât România să adere la Spaţiul Schengen. E o confirmare importantă a partenerilor germani care atestă faptul că România este pregătită să intre în Schengen, spre beneficiul întregii Uniuni Europene”, a scris Nicolae Ciucă, luni pe Twitter.
Statele Uniunii Europene, România, Croaţia şi Bulgaria „îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru a deveni membre cu drepturi depline” în Spaţiul Schengen, care nu necesită verificarea paşapoartelor pe teritoriului blocului comunicat, a declarat, luni, cancelarul german Olaf Scholz, relatează Reuters.
„Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice în ceea ce priveşte calitatea de membru cu drepturi depline. Voi face demersuri pentru a-i vedea membri cu drepturi depline”, a declarat Scholz.
(sursa:www.news.ro)