Breaking News

Mihai Tudose (PSD) anunţă taxă de solidaritate pentru companiile din energie

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a anunţat câteva din măsurile reglementate prin noua ordonanţă care va reglementa piaţa energiei şi care va fi adoptată de Guvern până la 1 septembrie. El a precizat actul normativ introduce o taxă de solidaritate pe care o vor plăti companiile din domeniul energiei, iar toate companiile din sistem vor plăti o taxă pe profit, care va ajuta statul să acopere cheltuielile de compensare a facturilor.

„Pe pachetul de energie am să vă spun principiile la care am convenit şi care înţeleg că vor fi prinse în ordonanţa ce va trece în prima şedinţă de Guvern, mâine sau poimâine, fiindcă aşa cum am promis până pe 1 septembrie vom avea o ordonanţă nouă în ceea ce priveşte reglementarea pieţei energiei. Elementele de noutate sunt următoarele: apare noţiunea de preţ de referinţă calculat pe o formulă complicată. O să v-o explice colegii din Guvern, după ce se adoptă ordonanţa, care are ca bază preţul de achiziţie, recunoaşterea unor investiţii şi o cotă de profit.  Ceea ce depăşeşte acest preţ de referinţă, la vânzare, va intra într-un fond de solidaritate, într-un cont deschis la Ministerul de Finanţe, de unde se va plăti compensarea acordată consumatorului final. Adică persoane fizice, persoane juridice, iar un element de noutate aici este că apare şi contingentare dacă vreţi la anumite cantităţi. Încurajăm şi compensăm, dar trebuie să avem un punct de referinţă şi la consumurile anterioare, de un an, de doi ani, nu merge la nesfârşit”, a declarat Mihai Tudose, într-o conferinţă de presă susţinută după Consiliul Politic Naţional al PSD.

El a mai spus că ANRE va fi mult mai implicat şi vor fi prevăzute amenzi pentru nerespectarea unor termene care vor fi maxim de o lună, reglementate prin noua ordonanţă.

„Tot ceea ce înseamnă parte socială, spitale de stat sau private, cămine de bătrâni de stat sau private, to ce înseamnă zonă socială, va avea preţ acoperit în totalitate, fără niciun fel de discuţie. Un alt element de noutate îl reprezintă implicarea mult mai activă a ANRE. Vor fi prevăzute amenzi pentru nerespectarea unor termene. Astăzi când stăm de vorbă tot ce înseamnă lanţ între producător şi consumatorul final au întârzieri de două, trei, patru, cinci luni la livrat documentele pentru decontare. Pe noua ordonanţă vor fi nişte termene foarte bine prevăzute de maxim o lună. Cine nu se conformează va plăti amendă”, a explicat Tudose.

Acesta a adăugat că va exista, prin ordonanţă, obligativitatea pentru cei din acest lanţ de distribuţie şi furnizare de a înmagazina gaze.

„De asemenea, obligativitatea pentru cei din acest lanţ distribuţie-furnizare de a îşi înmagazina gaze, fiindcă vorbim de o ordonanţă pe termen de un an, 1 septembrie – 31 august 2023, de a îşi asigura rezerve, de a face stocuri, de a face contracte cu firme specializate care înmagazinează în acest sens. Nu este vorba doar de preţul energiei, ci şi de continuitatea în aprovizionarea cu energie. Acestea sunt elementele în mare”, a mai spus Tudose.

Mihai Tudose a subliniat că „faţă de ceea ce se întâmplă astăzi, în care toată această gaură între furnizori şi consumator intră în buzunarele unor firme care nu fac decât să plimbe nişte hârtii, pentru că nu i-aţi văzut  cu găletuşa cu curent în spate alergând după clienţi pe câmp, şi este plătită de stat cu sume imense, va fi recuperată tot de la ei din acele profituri nejustificate, dar este o taxă de solidaritate, fiindcă trebuie să fim solidari cu poporul român şi cu economia lui”.

„Banii vor fi folosiţi pentru a compensa preţul la consumatorul final. 0.68 la consumatorul casnic şi un leu pentru consumatorul economic. Aş spune că aceste lucruri au fost decise în coaliţie”, a conchis Tudose.

(sursa:www.news.ro)