Deputatul Daniel Florea anunţă că demisionează din PSD

Deputatul Daniel Florea, fost primar al Sectorului 5, anunţă joi, pe Facebook, că demisionează din partid, el precizând că nu doreşte să candideze la alegerile locale parţiale din acest sector, dar că nu este de acord ca PSD să sustină un candidat fără activitate politică în PSD sau, eventual, un reprezentant al unui alt partid.

”01.09.2022- Astăzi, am demisionat din Partidul Social Democrat. Este o decizie asumată, gândita îndelung şi în deplină conformitate cu principiile mele personale, profesionale şi politice. Nu plec la alt partid”, scrie deputatul pe Facebook.
El continuă: ”Nu candidez şi nu am avut niciodată intenţia de a candida la alegerile locale partiale pentru funcţia de Primar al Sectorului 5, din partea niciunui partid.  Dar nu sunt de acord ca PSD să susţină un candidat fără activitate politica în PSD sau, eventual, un reprezentant al unui alt partid”.
Daniel Florea a fost primar la Sector 5, la alegerile locale din 2020 acesta fiind învins de Cristian Popescu Piedone. Ulterior, el a intrat în Parlament, ca deputat, pe listele PSD Bucureşti.
După decizia definitivă de condamnare a lui Cristian Popescu Piedone în dosarul Colectiv, la Sectorul 5 urmează să se organizeze alegeri locale parţiale, pentru alegerea primarului.
Cristian Popescu Piedone anunţa, după condamnare, că fiul său va candida pentru a-i continua proiectele la Primăria Sectorului 5. Vlad Popescu Piedone este deputat PSD de Suceava,
(sursa:www.news.ro)