Mama eternă

Ochii tăi înverziți

mă cuprind în rotundul lor

de parcă aș sta întins pe iarbă

privind cerul

din alb/negru-n color

 

Brațele mă redau ție

sub forma sacrificiului firesc

desprins de golul de dinaintea prăbușirii

în care gravitația poartă vina

căderilor de lacrimi, de ploaie, de mere,

când vorbim între noi cu vocile iubirii

 

De tot ceea ce atinge

palma ta întinsă și primitoare

se face praf și pulbere stelară

sau de pământul din care

ți-am modelat surâsul

care m-a ținut în ploaie

afară.

 

Ochii tăi înverziți

sunt mai mari decât

ochii mei pot să cuprindă

un fel de boltă cerească

pe care mâna mea înspre tine

începe să crească

să împădurească

să pască din trupul

pregătit în poeme să nască.

 

ADI CRISTI