Polonia va cere despăgubiri Germaniei pentru ocupaţia nazistă din cel de-al Doilea Război Mondial

Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului aflat la guvernare în Polonia, Lege şi Justiţie (PiS), a declarat joi că guvernul va cere despăgubiri din partea Germaniei pentru invazia şi ocupaţia nazistă din cel de-al Doilea Război Mondial, relatează The Associated Press.

Kaczynski, a spus că este ”obligaţia” Poloniei să procedeze astfel. El a vorbit înainte de lansarea unui raport mult aşteptat despre costul plătit de Polonia în urma ocupaţiei germane naziste, în contextul în care marchează 83 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Guvernul de dreapta al Poloniei susţine că ţara, care a fost prima victimă a războiului, nu a fost pe deplin despăgubită de Germania, care este acum unul dintre partenerii săi principali în Uniunea Europeană.

Lideri de top, inclusiv Kaczynski şi prim-ministrul Mateusz Morawiecki, urmează să participe la ceremonia de lansare a raportului la Castelul Regal din Varşovia.

O echipă de aproximativ 30 de economişti, istorici şi alţi experţi a lucrat la raport din 2017. Subiectula creat tensiuni bilaterale.

Războiul a fost ”una dintre cele mai teribile tragedii din istoria noastră”, a afirmat preşedintele Andrzej Duda, joi, în peninsula Westerplatte de lângă Gdansk, unul dintre primele locuri care au fost atacate în invazia nazistă.

”Nu numai pentru că ne-a luat libertatea (n.r. războiul), nu numai pentru că ne-a luat statul, ci şi pentru că acest război a însemnat milioane de victime printre cetăţenii Poloniei şi pierderi ireparabile pentru patria şi naţiunea noastră”, a spus Duda.

În Germania, oficialul guvernului însărcinat cu relaţiile germano-poloneze, Dietmar Nietan, a declarat într-un comunicat că 1 septembrie ”rămâne o zi de vinovăţie şi ruşine pentru Germania, care ne aminteşte în repetate rânduri să nu uităm crimele comise de Germania” că sunt ”cel mai întunecat capitol din istoria noastră” şi încă afectează relaţiile bilaterale.

Despăgubirile oferite de Polonia sunt ”baza pe care putem privi împreună spre viitor într-o Europă unită”, a spus Nietan.

Guvernul polonez respinge o declaraţie din 1953 a liderilor comunişti de atunci ai ţării, sub presiunea Uniunii Sovietice, prin care acceptă să nu mai facă nicio pretenţie asupra Germaniei.

Germania susţine că naţiunile din blocul estic au fost primit despăgubiri în anii de după război, în timp ce teritoriile pe care Polonia le-a pierdut în est, pe măsură ce graniţele au fost reconfigurate, au primit unele dintre ţările de dinainte de război ale Germaniei. Berlinul consideră că problema este închisă.

Un parlamentar din opoziţie, Grzegorz Schetyna, spune că raportul este doar un ”joc în politica internă” şi insistă că Varşovia trebuie să construiască relaţii bune cu Berlinul.

Aproximativ 6 milioane de cetăţeni ai Poloniei, inclusiv 3 milioane de evrei, au fost ucişi în război, iar industria, infrastructura şi cultura sa au suferit pierderi uriaşe.

(sursa.www.news.ro)