OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Senatul a adoptat proiectul privind protecţia avertizorilor de integritate

Senatul a adoptat, joi în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege privind protecţia avertizorilor în interes public, reexaminată ca urmare a cererii formulate de preşedintele Klaus Iohannis şi au fost preluate în text obiecţiile formulate de şeful statului.

Proiectul de lege stabileşte cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat.Prin actul normativ e urmărită transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii Europene.

Proiectul de lege se află în procedură de urgenţă în Parlament, iar Senatul este prima Cameră sesizată, decizională fiind Camera Deputaţilor.Pe 28 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind protecţia avertizorilor în interes public care transpune o directivă UE.

„Deşi modificările aduse în procedura legislativă sunt în marja de apreciere a statelor, apreciem că acestea conduc la un efect contrar celui urmărit de Directivă, şi anume eliminarea unor sarcini administrative pentru unităţile administrativ-teritoriale de mici dimensiuni, a căror capacitate administrativă este mai redusă”, arată şeful statului în solicitarea transmisă Legislativului.Pe 13 iulie, judecătorii constituţionali au respins, cu unanimitate de voturi, sesizarea USR cu privire la legea avertizorilor de integritate. CCR a precizat într-un comunicat oficial că legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informaţiile ce fac obiectul legii, iar noua reglementare, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia.

Anterior, procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a anunţat că ia în calcul posibilitatea sesizării Comisiei Europene pentru activarea mecanismului de condiţionarea a fondurilor europene de statul de drept în România din cauza modului în care a fost transpusă directiva privind avertizorii de integritate.

(sursa:www.news.ro)