Rata de promovare a examenului național de Bacalaureat – sesiunea de toamnă (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare) înregistrată în județul Iași după soluționarea contestațiilor este de 34,15 % (în creștere cu 4,45%, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale – 29,7%), informează, într-un comunicat, Inspectoratul Școlar Județean.
Potrivit documentului, din cele 111 de teze de Limba și literatura română reevaluate în urma contestațiilor, 67 dintre acestea, respectiv 60,36 % din total, au primit note mai mari decât la evaluarea inițială. Pentru proba obligatorie a profilului, din cele 74 de teze pentru care s-au depus contestații, 21 (28,38%) au primit note mai mari, iar la proba la alegere a profilului/specializării, din cele 140 de teze reevaluate, în urma contestațiilor, 97 (69,29%) au primit note mai mari decât au avut inițial.
Pentru promoția curentă, rata de reușită este 35,07%, iar pentru promoțiile anterioare –32,14%
Astfel, din totalul celor 1.086 de candidați înscriși, 893 au fost prezenți la examen (613 – promoția curentă și 280 – promoțiile anterioare) și au promovat 305 candidați: 215 de candidați aparțin promoției 2022, iar 90 provin din promoțiile anterioare.
Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea august-septembrie 2022) au fost afișate sâmbătă, 3 septembrie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat (http://bacalaureat.edu.ro/).