Chirica, la deschiderea anului școlar: Viitorul României stă în mâinile celor care se ocupă de educația tinerei generații

Primarul Mihai Chirica a participat luni, 5 septembrie, la deschiderea oficială a noului an școlar la mai multe unități de învățământ preuniversitar din municipiu.

Mai întâi, șeful municipalității a fost prezent, la ora 8.30, la festivitățile programate la Grădinița dins trada Codrescu (fosta Policlinică cu Plată), unitate amenajată în acest an de Primărie, după care, la ora 9.00, acesta a participat la ceremonia organizată la Colegiul Național. În continuare, primarul Mihai Chirica a fost oaspetele Colegiului Național „Mihai Eminescu” (ora 10.00) și al Școlii „Varlaam Mitropolitul” (ora 11.00), pentru ca, în final, acesta să fie prezent la festivitățile desfășurate la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” (ora 12.00), alături de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași, ocazie cu care a fost inaugurată oficială și noua sală de sport.

„Prima zi de școală este cea mai frumoasă zi din viața unui părinte și a fiecărui elev. Dacă pentru profesori a devenit, poate, o obișnuință, pentru noi, părinții, este un motiv de nostalgie, iar pentru elevi un moment de bucurie, de reîntâlnire cu colegii de clasă și de școală, de rememorare a vacanței și, de ce nu, un start pentru noi provocări.

Toate unitățile școlare unde am fost astăzi, ca și toate celelalte din orașul nostru, sunt exemple de succes ale colaborării între mai multe paliere ale societății. Școala, familia și societatea sunt cei trei parteneri care trebuie să își dea mâna în permanență pentru educația copiilor noștri, pentru viitorul nostru! România de mâine va fi educată sau, poate, nu va fi deloc, ori prea puțin din ceea ce trebuie să fie. Iar viitorul stă în mâinile noastre, ale tuturor celor care, într-un fel sau altul, ne ocupăm de educația tinerei generații.

Prin urmare, dragi profesori, tratați această misiune fundamentală a dumneavoastră ca pe o misiune de țară! Avem nevoie de copii educați pentru a asigura viitorul lor și al nostru, în aceeași măsură.

Dragi părinți, nimic nu se poate face fără sprijinul domniilor voastre. Trebuie să punem umărul împreună pentru ca viitorul copiilor noștri să fie garantat aici, în această țară.

Dragi copii, vă doresc un nou an școlar plin de realizări! Să aveți note maxime, dar să învățați pentru cunoaștere, nu pentru note! Să ascultați de părinții și profesorii voștri. Vă rog să învățați mult și bine pentru că o faceți pentru voi, pentru viitorul vostru, dar și pentru liniștea și bucuria noastră, a dascălilor și părinților!

Pentru mine, ca primar, școala are prioritate și veți avea întotdeauna în mine un partener onest și un susținător neabătut!

Vă doresc tuturor mult succes în noul an școlar!”, a transmis primarul Mihai Chirica, în mesajul adresat cu ocazia deschiderii noului an școlar.