Miniştrii de externe ai Poloniei şi Portugaliei – la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, de marţi până joi, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR 2022), sub tema ”Răspunsul diplomatic al României la schimbările realităţii geostrategice”.

Lucrările RADR 2022, care în acest marchează şi 160 de ani de la înfiinţarea instituţiei, vor fi conduse de către ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, informează un comunicat transmis de MAE.

Evenimentul îi reuneşte, în format online, pe şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României din străinătate.

Reuniunea cuprinde participarea în format fizic a unor invitaţi speciali, intervenţii live prin videoconferinţă, precum şi intervenţii video pre-înregistrate din partea unor înalţi oficiali români şi străini.

Invitaţii speciali ai ministrului Bogdan Aurescu sunt ministrul polonez al Afacerilor Externe, Zbigniew Rau, şi ministrul Afacerilor Externe al Portugaliei, Joao Gomes Cravinho, care vor fi prezenţi la Bucureşti în cadrul unor vizite de lucru.

De asemenea, RADR 2022 va beneficia de participarea prin sistem videoconferinţă a ministrului afacerilor externe al Republicii Cehe, Jan Lipavsky, şi a vicepreşedintelui Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale şi analiză prospectivă strategică, Maros Sefkovic.

Totodată, vor transmite mesaje video comisarul european pentru parteneriate internaţionale, Jutta Urpilainen, şi secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Mathias Cormann. Invitaţilor străini li se vor alătura invitaţi români de nivel înalt, care activează atât în domeniul politicii externe, cât şi în domenii sectoriale, precum securitate energetică, securitate alimentară şi economie, precizează MAE.

Potrivit sursei citate, tema principală a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române din 2022 este centrată în jurul schimbărilor realităţii geostrategice cu care se confruntă comunitatea diplomatică globală, inclusiv diplomaţia română, şi care antrenează nevoia formulării de răspunsuri adecvate, în contextul dominat de criza de natură securitară provocată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, peste care se suprapun şi alte provocări complexe.

În cadrul celor trei zile de dezbateri, diplomaţii români vor discuta, alături de invitaţii speciali, despre direcţiile de acţiune cele mai adecvate, în contextul efectelor multidimensionale ale agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, precum şi despre modalităţile cele mai eficiente de a gestiona noile tendinţe globale – de la tranziţia energetică, la transformarea digitală şi la multiplele dimensiuni ale conectivităţii în plan regional, european şi global. Întărirea rezilienţei şi a angajamentului pentru consolidarea ordinii internaţionale bazate pe reguli şi a abordării multilaterale şi cooperarea cu partenerii like-minded vor avea, de asemenea, un loc important pe agenda RADR 2022, se mai arată în comunicatul MAE.

Astfel, sesiunile de lucru ale RADR vor fi dedicate, printre altele, impactului global al războiului din Ucraina şi importanţei solidarităţii europene şi euroatlantice, consolidării rezilienţei europene în faţa transformărilor la nivel global, consolidării securităţii NATO şi întăririi Flancului Estic al Alianţei, necesităţii intensificării cooperării la nivel global, în contextul unui mediu geoeconomic în schimbare. De asemenea, agenda RADR 2022 include şi o sesiune dedicată răspunsului diplomaţiei la provocările sistemice din mediul internaţional la adresa securităţii energetice, a securităţii alimentare şi a creşterii economice, precum şi o sesiune dedicată reformei consulare şi gestionării afacerilor consulare.

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române se organizează, în mod tradiţional, în fiecare an în apropierea Zilei Diplomaţiei Române – care, începând cu anul 2005, este marcată la data de 1 septembrie. AGERPRES