Cea de-a IV-a ediție a Festivalului străzii Lăpușneanu, în acest week-end, la Iași

În perioada 16 – 18 septembrie, la Iași va avea loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului străzii Lăpușneanu, eveniment care propune publicului un program diversificat de acțiuni culturale și artisitce (piese de teatru, stand-up comedy, concerte, etc.), la care se adaugă numeroase alte surprise, inclusiv pentru cei mici, care vor avea ocazia de a participa la diferite ateliere de creație. “Vor fi trei zile de festival, de spectacole, concerte, recitaluri, târguri de antichități și multe alte numeroase surprize atât pentru cei mari cât și pentru cei mici. Ne bucurăm și în acest an, la fel ca la edițiile anterioare, de o popularizare intensă a acestui eveniment, care a crescut foarte mult în popularitate,  chiar dacă în ultimii doi ani, acesta a fost influențat de pandemia de coronavirus. Vor fi concerte de muzică pop, rock, folk, jazz și, de asemenea, de muzică clasică. Ca nume mari, avem ca invitat special în acest an Opera Națională Română din Iași. cu un recital extraordinar care se va desf[;ura în curtea Muzeului Unirii, dar și alte nume ale scenei ieșene sau cu rezonanță națională, așa cum este, de exemplu, formația Fără Zahăr”, a declarat Gheorghiță Rusu-Piersic, reprezentantul Ateneului Național din Iași, principalul organizator al manifestării.   Strada Lăpușneanu, cunoscută și sub numele de Ulița Sârbească, este una dintre cele mai importante căi pietonale din Iași, care include numeroase clădiri istorice și locuri intens frecventate de turiști, printre care anticariate, galerii de artă, cinematografe, precum și unul dintre cele mai importante muzee din capitala  Moldovei, respectiv Muzeul Unirii.