În această dimineață a ajuns la Iași cel de-al patrulea autobuz electric produs de firma poloneză Solaris, achiziționat de municipalitate prin intermediul fondurilor europene, în cadrul unui proiect derulat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care prevede cumpărarea unui număr total de 131 autobuze electrice în lungime de 12 metri destinate orașelor din România.
Reamintim că primul autobuz electric din totalul de 20 produse de firma Solaris și destinate municipiului Iași, a ajuns în garajul Companiei de Transport Public (CTP) în cursul zilei de marți, iar miercuri au sosit alte două.
“Mai avem de primit încă un lot de autobuze, am luat deja legătura cu producătorul SC BMC Truck&Bus SA, acestea fiind livrate anul acesta și cel viitor. Sunt 24 de unități de transport de dimensiuni reduse, de 10 metri lungime, care vor circula pe străzile mai înguste și în afara orelor de vârf pentru a mai economisi din consumul de energie electrică”, a declarat primarul Mihai Chirica, care a adăugat că primii beneficiari ai acestor autobuze vor fi copiii pentru transportul de dimineață spre școală.
Autobuzele Solaris Urbino Electric nE12 sunt de tip solo (nearticulate), cu planșeu jos (podea integral coborâtă), facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, caroserie CE, echipate tehnic pentru operarea în relief predominant deluros, cu aer condiționat, sisteme de monitorizare, faruri și iluminat LED.
Vehiculele au lungimea de 12 metri, lățimea de 2,55 metri și înălțimea de 3,3 metri, viteza maximă de 70 km / h, o autonomie de 66 de kilometri și capacitatea de 82 de pasageri, din care 30 pe scaune și 52 în picioare.
Cele 20 de autobuze electrice vor deservi rutele 28 (10 autobuze): Rond Dacia – Piața Alexandru cel Bun – str. Pantelimon Halipa – Podu Ros – Târgu Cucu – Bulevardul Independenței – Bulevardul Carol I – Rond Triumf și retur și 36 (10 autobuze): Rond Dacia – Gară – Piața Unirii / Piața Mihai Eminescu – Copou – Breazu și retur.
Până la ieșirea pe trasee, autobuzele Solaris trebuie să parcurgă o serie de etape legale, proces care durează în jur de o lună: înscrierea la Registrul Auto Român, înmatricularea, instruirea personalului de mentenanță și a conducătorilor auto, probe în traseu, probe de încărcare, etc.
Valoarea totală a proiectului este de 66.753.064 lei, adică circa 13,55 milioane de euro, iar contractul de finanțare a fost semnat pe 24 septembrie 2019.