AUR , proiect de lege privind interzicerea utilizării insectelor în producţia de hrană pentru populaţia umană

Alianţa pentru Unirea Românilor a depus, miercuri, un proiect de lege privind interzicerea utilizării insectelor în producţia de hrană pentru populaţia umană.

„În condiţiile în care omenirea este supusă unei manipulări oribile, zeloase şi din ce în ce mai agresive, pentru a normaliza utilizarea în alimentaţia umană a insectelor şi larvelor, considerăm absolut necesară şi de extremă urgenţă reglementarea interzicerii consumului insectelor şi viermilor, atât ca alimente de sine stătătoare, cât şi ca ingrediente. Prin această propunere legislativă, susţinem interzicerea producerii, importului, publicităţii şi comercializării acestora, respectiv interzicerea alocării de fonduri pentru a cerceta introducerea gândacilor în alimentaţia umană”, a precizat un comunicat de presă al AUR.

Proiectul transmis Biroului permanent al Senatului îi are ca iniţiatori pe deputaţii George Simion, Lilian Scripnic şi Sorin Muncaciu şi pe senatorul Claudiu Târziu. AGERPRES