Taiwanul încearcă să găsească o formă adecvată de doliu pentru regina Elisabeta

Taiwanul încearcă să determine cea mai ”adecvată” formă de a-şi exprima condoleanţele pentru decesul Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit, a comunicat joi ministerul de externe de la Taipei, potrivit Reuters.

Autorităţile taiwaneze au afirmat că nu au deocamdată o imagine clară a planurilor pentru funeraliile de stat ale suveranei decedate săptămâna trecută, programate luni la Londra.

Mulţi şefi de stat şi de guvern din întreaga lume, inclusiv membri ai unor familii regale, precum şi alţi demnitari şi-au confirmat deja participarea, reaminteşte dpa.

Tsui Ching-lin, adjunct al purtătorului de cuvânt al diplomaţiei taiwaneze, a declarat presei că reprezentanţa Taipeiului în Regatul Unit încearcă în continuare să „înţeleagă planurile” pentru funeralii.

„Sperăm să folosim modalitatea cea mai adecvată de a exprima durerea guvernului şi poporului faţă de familia regală şi guvernul britanic”, a spus el, ca răspuns la întrebarea dacă guvernul de la Taipei va fi reprezentat la funeralii.

Regatul Unit a susţinut Taiwanul în probleme cum ar fi aderarea la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, din care insula este exclusă în urma presiunilor Chinei.

Guvernul taiwanez a transmis rapid condoleanţe după decesul reginei Eulisabeta; preşedinta Tsai Ing-wen a scris pe Twitter, în engleză, un mesaj în care arăta că „Taiwanul îşi aminteşte şi salută conducerea şi serviciile ei de o viaţă, care au dat un exemplu oamenilor din întreaga lume”.


Ambasada de facto a Regatului Unit la Taipei, numită oficial Oficiul Britanic, a deschis o carte de condoleanţe.

Londra a invitat un reprezentant al Coreei de Nord să participe la funeralii, însă nu a trimis invitaţii către Afganistan, Belarus, Myanmar, Rusia, Siria şi Venezuela, a afirmat miercuri o sursă din Foreign Office (ministerul britanic de externe). AGERPRES