Maia Sandu a discutat, la Londra, cu ministrul britanic pentru Egalitate și Relații Interguvernamentale

MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit, la Londra, cu Nadhim Zahawi, Cancelarul Ducatului de Lancaster, ministrul britanic pentru Egalitate și Relații Interguvernamentale, comunică MOLDPRES.

Serviciul prezidențial de presă a relatat ca oficialii au discutat despre securitatea regională, și despre provocările cărora trebuie să le facă față R. Moldova și întreg continentul european din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Șefa statului a menționat că scopul autorităților de la Chișinău este să mențină pacea și stabilitatea în țară, și să asigure reziliența economiei și a cetățenilor în condițiile crizei energetice, tot mai accentuată odată cu apropierea iernii. La fel, interlocutorii au examinat posibilități de cooperare în domeniile energetic, pentru  combaterea dezinformării și a propagandei, reformarea justiției și lupta cu corupția.

Președintele Maia Sandu se află duminică și luni la Londra, unde va participa la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, aducându-i un omagiu în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova.