Lucrările pe șantierul deschis în fața Teatrului Național decurg conform graficului (GALERIE FOTO)

SC Conest SA, firma care a câștigat licitația organizată de Primărie privind reabilitarea și modernizarea esplanadei din fața Teatrului Național, a anunțat astăzi că lucrările se desfășoară în conformitate cu graficul stabilit.

“Până în prezent, a fost montat în proporție de 60% gardul de protecție (având în vedere că lucrările de demolare a construcției existente și evacuare a vegetației precare sunt planificate în două etape, urmând ca restul gardului să fie montat când începe etapa a doua), au fost semnalizați și protejați arborii monumente ale naturii, cât și cei prevăzuți a fi păstrați în noua configurare a parcului. Mobilierul urban, vegetația într-o stare fito-sanitara precară și construcțiile de beton existente au fost îndepărtate, iar sub atenta supraveghere a personalului de specialitate de la Complexul Muzeal Național Moldova am demarat lucrările de cercetare arheologică preventivă”, se arată într-un comunicat al companiei.

După stabilirea importanței și modului de tratare a descoperirilor arheologice, lucrările vor continua conform cu prevederile prevăzute în proiect, după cum urmează:

 

  • alei pavate, suprafețe gazonate, suprafețe verzi cu arbori, arbuşti şi plante perene;
  • realizarea fântânii cu jeturi ascendente, gardena și cameră tehnică, inclusiv echipamentele necesare realizării jocurilor de apă. Închiderea fântânii la partea superioară se face cu dale prefabricate din granit ce se vor monta pe o pardoseala flotanta;
  • realizarea fântânilor de tip cascadă și a scărilor intermediare ale aleilor;
  • modernizarea aleilor pietonale pavate cu dale de granit și montarea mobilierului urban;â
  • realizarea unui nou sistem de iluminat;
  • realizarea unui nou sistem de irigații.

Potrivit proiectului, suprafața de teren care urmează să fie reabilitată și modernizată însumează 9.744 de metri pătrați, din care 7.200 de metri pătrați reprezintă spații verzi. Proiectul include amenajarea, sistematizarea și refuncționalizarea zonei ca spațiu cultural, elemente de mobilier urban, realizarea și montarea de elemente constructive (teatru de vară în aer liber, foișor, panou pentru expoziții, fântână interactivă, fântâni cu cascadă, fântâni de apă potabilă, gradenă circulară, toalete ecologice cu autocurățare), amenajarea de spații verzi, trasee de circulații pietonale, sistem de iluminat modern, etc., costul total al lucrărilor ridicându-se la 18.359.366,60 de lei, iar durata estimată de execuție a lucrărilor la 12 luni.