Separatiştii din regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie anunţă referendumuri pentru unirea cu Rusia

Separatiştii ruşi au anunţat marţi că au programat timp de cinci zile, între 23 şi 27 septembrie, referendumuri pentru unirea cu Rusia a republicilor autoproclamate în regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk şi Herson, informează presa de stat de la Moscova şi oficialităţi locale, conform agenţiilor Reuters, dpa şi AFP.

Ulterior, un anunţ similar a fost făcut şi în regiunea Zaporojie, transmite TASS, preluată de Reuters.

Separatiştii au cerut organizarea rapidă a consultărilor populare în contextul contraofensivei ucrainene, care a înregistrat progrese teritoriale semnificative.

Rusia a justificat invazia în Ucraina, declanşată în februarie, inclusiv prin necesitatea „eliberării” Doneţkului şi Luganskului, cu populaţie rusofonă importantă. Înaintea începerii războiului, preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut independenţa faţă de Ucraina a celor două regiuni. Herson, regiune din sud care nu era menţionată iniţial, a fost de asemenea ocupată de armata rusă.

Secesioniştii au sugerat că anexarea de către Rusia a estului Ucrainei – cunoscut sub denumirea de Donbas – ar putea obliga Moscova să riposteze mai dur armatei ucrainene. Kremlinul nu a comentat deocamdată despre acest subiect.

Parlamentul ‘Republicii Populare Lugansk’, recunoscută doar de Rusia şi până recent controlată integral de forţele ruse, a adoptat marţi o lege care stabileşte detaliile referendumului, fără însă a preciza data.

Oficiali ucraineni au afirmat luni că a fost eliberată prima localitate din regiunea Lugansk.

Marţi, după anunţul privind referendumurile, Ucraina a promis că „va rezolva problema rusă”. „Ameninţarea nu poate fi lichidată decât prin forţă”, a scris pe Telegram şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak.

El a afirmat că este vorba despre un „şantaj” din partea Moscovei, motivat de înfrângerile militare suferite de forţele ruse, care s-au retras de la începutul lunii de pe mii de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.