Iohannis: Uneori, PSD și PNL nu se consultă, dar nu e o catastrofă. Coaliția și Guvernul funcționează

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că PNL şi PSD sunt două partide mari care, în mod natural, încearcă fiecare să se remarce și atunci, câteodată, nu se consultă între ele. Altfel, coaliția și Guvernul funcționează.

„Sunt două partide mari și amândouă încearcă să se profileze. E un lucru natural în politică şi se întâmplă ca un politician dintr-o parte sau cealaltă să încerce să se profileze pe o temă de mare actualitate, uneori înainte să se consulte cu partenerul de coaliţie.
Nu e niciun fel de catastrofă şi ştiu că mediatic e senzaţional că a zis X despre Y nu ştiu ce. În realitate, coaliţia funcţionează, Guvernul funcţionează şi ştiţi că lucrurile sunt bine gestionate”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat cum vede disensiunile dintre cele două partide, potrivit b1tv.ro.

Șeful statului a precizat apoi că nu ar trebui confundate discursul public și „guvernarea care funcţionează chiar foarte bine”.

„Vedeţi că mereu există întâlniri ale coaliţiei, se discută problemele şi se rezolvă. Nota Bene: sunt de acord şi le rezolvă!”, a mai afirmat președintele. (AMPress)