Politehnica Iași – CSU Galați 34-26. Ieșenii, de neoprit la debutul în campionat

Handbaliștii de la Politehnica Iași au debutat cu dreptul în noua ediție a Diviziei A, competiție la finalul căreia formația moldoveană și-a propus promovarea în Liga Zimbrilor. După ce în prima etapă au stat, potrivit programării stabilite de Federația Română de Handbal, elevii lui Florin Spiridon au învinns sâmbătă, la prânz, în Sala Liceului cu Program Sportiv, pe CSU Galați cu scorul de 34-26 (17-10), după o evoluție pa alocuri încântătoare. Partida a fost dominată de la un capăt la altul de către gazde, care nu au dat nicio șansă valoroșilor lor adversari.  Politehnica Iași a evoluat în formula: Păun – Folescu, Lătescu (1 gol), Ghiga, Mocanu (1), Ciobanu (8) și Nivard (12). Rezerve au fost: Ionică, Gârtan – Drenceanu (4), Moroșanu (6), Demir (unul), Brânduș (1), Mănăilă, Foca și Dimofte „Îmi felicit jucătorii pentru calitatea jocului prestat în compania unei formații de temut a Seriei A! Mai avem însă mult de muncă, aștept ca echipa să progreseze de la meci la meci”, a declarat la finalul partidei antrenorul Florin Spiridon. În etapa viitoare, Politehnica Iași va juca duminică, 2 octombrie, în deplasare, cu AS HC Pietricica Piatra Neamț.