Un număr de 1.542 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 19 – 25 septembrie, dintre care 384 – prima doză, 320 – doza a doua, 566 – a treia doză şi 272 – doza a patra, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Din numărul total de doze administrate, 16 au fost Pfizer Pediatric.
De la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.893.462 doze de vaccin pentru 8.137.978 de persoane.
Un număr de 8.126.141 de persoane au primit schema completă şi 2.626.776 au fost imunizate cu doza a treia.
În total, de la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 20.065 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.243 de tip local şi 17.822 de tip general. AGERPRES