Ciolacu şi Ciucă au prevăzute întâlniri cu reprezentanţi ai Dietei Japoniei şi cu prim-ministrul nipon, Fumio Kishida.
Funeraliile de stat pentru fostul premier Shinzo Abe urmează să aibă loc marţi.
Potrivit Guvernului, Shinzo Abe a contribuit decisiv la începerea demersurilor necesare ridicării relaţiilor bilaterale dintre România şi Japonia la nivelul unui parteneriat strategic, în contextul vizitei „istorice” pe care a efectuat-o la Bucureşti în 2018, fiind primul premier nipon care a vizitat România.
Cu ocazia vizitei la Tokyo, preşedintele Camerei Deputaţilor şi şeful Executivului vor avea şi o serie de întrevederi bilaterale cu oficiali din alte state aflaţi în Japonia cu prilejul funeraliilor fostului prim-ministru nipon.
Lider politic conservator, cel mai longeviv premier al Japoniei, Shinzo Abe a fost ucis pe 8 iulie de un fost ofiţer cu o armă artizanală în timpul unui discurs de campanie în oraşul Nara. Asasinul său a declarat după arestare că nu l-a ucis din cauza convingerilor sale politice, ci mai degrabă din ură faţă de controversata Biserică a Unificării (secta Moon) a liderului religios coreean Sun Myung Moon, considerând că Abe ar fi avut legături cu aceasta. AGERPRES/