Grupul parlamentar AUR va solicita, în plenul Camerei Deputaţilor, respingerea Ordonanţei de urgenţă prin care se măresc salariile parlamentarilor şi primarilor, „un artificiu ruşinos prin care la Senat, cu 10 minute înainte de vot, s-a introdus un amendament al UDMR”, a declarat marţi preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion.
„Grupul parlamentar AUR va solicita astăzi respingerea Ordonanţei de urgenţă prin care se măresc salariile parlamentarilor şi primarilor. Este un artificiu ruşinos prin care la Senat, cu 10 minute înainte, s-a introdus un amendament al UDMR-ului. Camera Deputaţilor este cameră decizională şi vom cere azi în plen, şi aşteptăm reacţia celorlalte forţe parlamentare care au spus că nu ar vota şi nu ar susţine aşa ceva, să respingă şi pentru parlamentari, şi pentru primari. E important ca opinia publică să ştie că acel amendament ruşinos, introdus cu 10 minute înainte de vot de UDMR, nu este în vigoare, e o bătaie de joc. Românii sunt supăraţi, mai ales în actualele restricţii care se impun, care nu mai sunt de circulaţie, dar sunt de natură materială”, a precizat Simion, la o conferinţă de presă AGERPRES