Camera Deputaţilor:Medicamentele expirate şi cele neutilizate sunt încadrate ca deşeuri periculoase.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia medicamentele expirate şi cele neutilizate sunt încadrate ca deşeuri periculoase.

Proiectul de lege modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel încât utilizatorii de produse farmaceutice să fie atenţionaţi cu privire la necesitatea returnării şi a eliminării corespunzătoare a medicamentelor expirate în farmacii, acestea fiind considerate deşeuri periculoase.

 

„Orice material publicitar destinat publicului larg trebuie să includă cel puţin următoarele informaţii: denumirea medicamentului, precum şi denumirea comună dacă medicamentul conţine o singură substanţă activă, informaţiile necesare pentru utilizarea corectă a medicamentului, o invitaţie expresă, lizibilă, de a citi cu atenţie instrucţiunile din prospect sau de pe ambalaj, formulată după cum urmează: Acest medicament se poate elibera fără prescripţie medicală. Se recomandă citirea cu atenţie a prospectului sau a informaţiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase”, stipulează proiectul.

Parlamentarii au adăugat în acest proiect de lege mai multe articole referitoare la funcţionarea farmaciilor.

„Universităţile de medicină şi farmacie pot acredita farmacii comunitare pentru a desfăşura activitate de pregătire practică a studenţilor, asociată activităţii didactice. (…) Farmaciştii care sunt şi cadre didactice în domeniu pot desfăşura activitate integrată, asociată activităţii didactice, în farmacii, inclusiv farmacii universitare. Farmaciile universitare se înfiinţează de universităţile de medicină şi farmacie acreditate. Numărul acestora depinde de numărul de studenţi din cadrul facultăţii de farmacie, fiind de o farmacie până la 500 de studenţi şi de maxim două la facultăţile cu peste 500 de studenţi”, mai prevede iniţiativa legislativă.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES